Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage un semnal de alarmă în ceea ce privește ridicarea restricțiilor din mai multe țări ale globului. Potrivit organizației, coronavirusul nu a dispărut, ba din contră, continuă să facă victime după relaxarea măsurilor.
Totodată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii face apel la populație să se protejeze de coronavirus în timp ce autorităţile continuă testarea, relatează Reuters, citată de agerpres.
Epicentrul pandemiei se găseşte în prezent în ţări din America Centrală, de Sud şi de Nord, în special în Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris.
„O creştere (a cazurilor), da, am văzut în ţări din toată lumea – nu vorbesc în special despre Europa – atunci când sunt ridicate restricţiile, atunci când măsurile privind distanţarea socială sunt ridicate, oamenii interpretează uneori asta ca ‘OK’, s-a terminat”, a declarat Harris în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.
”Nu s-a terminat”!
„Nu s-a terminat. Nu s-a terminat până când virusul nu v-a dispărea”, a mai spus Margaret Harris.
În ceea ce privește demonstraţiile din SUA după uciderea lui George Floyd în urmă cu 10 zile, ea a spus că protestatarii trebuie să ia măsuri de protecţie.
„Cu siguranţă am văzut multă pasiune în această săptămână, am văzut oameni care au simţit nevoia să iasă afară şi să-şi exprime sentimentele”, a mai spus ea. ”Îi rugăm să-şi amintească să se protejeze în continuare şi să-i protejeze şi pe ceilalţi”, a adăugat ea.
Pentru a evita infectarea, OMS le-a recomandat oamenilor să menţină o distanţă de cel puţin 1 metru, să se spele frecvent pe mâini şi să evite să îşi atingă gura, nasul şi ochii, a mai spus Harris.