Comparativ cu anul 2010, când în primele şase luni s-au înregistrat 42.598 de suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au raportat 11.877 suspendări de activitate, reprezentând o scădere cu aproximativ 72,1%.
Numărul înmatriculărilor de firme a crescut cu 21 de procente, de la 58.640 companii la finele lui iunie 2010, la 70.747 în primele şase luni ale acestui an.
În ceea ce priveşte statistica dizolvărilor, comparativ cu anul 2010, când în primele şase luni s-au înregistrat 5.052 de dizolvări voluntare la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au produs 1.894 de dizolvări voluntare, în scădere cu circa 62,5%.
În ceea ce priveşte radierile voluntare, comparativ cu primul semestru al anului trecut, când s-au înregistrat 118.329 de radieri voluntare la nivelul întregii ţări, în perioada similară din 2011 au fost raportate 19.213 radieri voluntare, mai puţine cu circa 83,8%.
ONRC precizează că în statistică au fost cuprinse 98.847 de radieri pentru neexercitarea dreptului de opţiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 (sancţionată cu radierea din registrul comerţului).