Numărul şi valoarea incidentelor de plată raportate al BNR au revenit la nivelurile de dinantea crizei, potrivit statisticilor de la Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) aferente lunii ianuarie.

Numărul total de instrumente de debit refuzate la plată a fost, în ianuarie, de 29.748, cu 30% mai mic decât cel din decembrie 2009. Numărul incidentelor de plată a revenit astfel aproape de nivelurile înregistrate înainte de intrarea economiei româneşti în recesiune, în toamna lui 2008.

Şi sumele care au făcut obiectul incidentelor de plată au înregistat o evoluţie similară. Volumul „incidentelor” a scăzut la 570 de milioane de lei în ianuarie, faţă de maximum de peste 1 miliard de lei înregistrat în octombrie 2009. Un nivel atât de redus n-a mai fost înregistrat din octombrie 2008.

Centrala Indicidentelor de Plăţi este o bază de date administrată de BNR, unde se raportează refuzurile la plată ale instrumentelor de debit (cambii, cecuri şi bilete la ordin).