Numărul locurilor de muncă vacante în trimestrul I 2018 a crescut cu 3.700 comparativ cu trimestrul anterior, la 58.400, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2017, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,11 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante s-a redus cu 3.800.
În trimestrul I 2018, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (2,95%), în administraţia publică (2,65%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (2,07%). În industria prelucrătoare s-a concentrat puţin peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (15.100 locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,26%.
Sectorul bugetar a însumat aproape 29% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 7.200 locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 6.900 locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 2.700 locuri vacante în învăţământ.
La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,10%, respectiv 50 locuri vacante).
Prin comparaţie cu trimestrul precedent cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare (+0,60 puncte procentuale), urmate de alte activităţi de servicii (+0,43 puncte procentuale), respectiv de informaţii şi comunicaţii (+0,37 puncte procentuale).
În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante creşteri mai relevante s-au observat în construcţii (+800 locuri vacante), informaţii şi comunicaţii (+700 locuri vacante), respectiv activităţi de servicii administrative şi servicii suport (+600 locuri vacante).
La polul opus, cele mai semnificative scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (-0,33 puncte procentuale, respectiv -1.000 locuri vacante).
Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în tranzacţii imobiliare (+0,49 puncte procentuale), informaţii şi comunicaţii (+0,42 puncte procentuale), respectiv alte activităţi de servicii (+0,36 puncte procentuale). În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante cele mai importante creşteri au fost în comerţ (+1.100 locuri vacante), informaţii şi comunicaţii, respectiv transport şi depozitare (+800 locuri vacante pentru fiecare în parte).
La polul opus, cu cele mai relevante scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit administraţia publică (-1,30 puncte procentuale, respectiv minus 3.200 locuri vacante), respectiv sănătatea şi asistenţa socială (-0,95 puncte procentuale, respectiv minus 3.000 locuri vacante).