Flamingo International, unul dintre cei mai importanţi retaileri de pe piaţa produselor electronice, electrocasnice şi IT&C din România, a raportat pentru 2008 o creştere de peste 200% a vânzărilor de notebookuri, în termeni de volum, până la aproximativ 60.000 unităţi, şi peste 150% în termeni de valoare, până la aproximativ 103 mil. RON, comparativ cu anul 2007. Valorile raportate de către Flamingo includ ambele zone de business ale grupului, atât zona de retail cât şi cea de distribuţie.
Aceste rezultate au fost generate în principal de vânzările foarte bune realizate în prima jumătate a anului, când reprezentanţii companiei au raportat valori triple faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. În a doua jumătate a anului, în special în ultimul trimestru, vânzările de notebookuri au înregistrat o scădere, de la o creştere de 100% în S1 până la o evoluţie de 30% în T4. Potrivit reprezentanţilor companiei, vânzările din S2 au fost influenţate de 2 factori: pe de o parte, accesarea mai dificilă a creditelor de consum şi pe de altă parte, scăderea vânzărilor pe fondul crizei financiare.
“Aşa cum ne aşteptam, notebookurile au fost printre cele mai vândute produse în 2008, acest fapt fiind influenţat de preferinţele de cumpărare ale românilor, care au fost îndreptate către tehnologie ridicată şi mai multă mobilitate. Chiar dacă, momentan, este mai dificil să accesăm creditele de consum şi impactul crizei globale este din ce în ce mai mare, considerăm că notebookurile vor continua să rămână printre cele mai vândute produse anul acesta, luând în considerare creşterea nevoii consumatorilor pentru tehnologie şi mobilitate”, a declarat, Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în 2008 Flamingo International a avut o cotă de piaţă de peste 12% pe segmentul de notebookuri, aceasta fiind evaluată la o valoare de aproximativ 350 mil. euro.
În ceea ce priveşte 2009, reprezentanţii Grupului Flamingo se aşteaptă ca trendul de creştere a vânzărilor de notebookuri să continue, dar într-un ritm mai temperat, având în vedere contextul economic actual. Astfel, în ianuarie retailerul a înregistrat pe acest segment de produse o creştere de 10% în termeni de valoare, şi 15% în termeni de volum, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008.