Aproape 100.000 de apeluri la 112 în weekend
Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), a subliniat importanța apelării la numărul de urgență 112 strict în situații critice.
Acesta a scos la iveală că numărul de apelări la numărul de urgență a crescut. Creșterea apelurilor este, în mare parte, atribuită oamenilor care au nevoie de ajutor medical din cauza temperaturilor extreme.
Chirca a subliniat că, din aproape 100.000 de apeluri într-un weekend, doar puțin peste jumătate au fost considerate urgențe reale, restul fiind apeluri cu diverse gradări de prioritate.
„Efectele caniculei se văd și la serviciul de urgență 112 și constatăm un număr tot mai mare de apeluri ale cetățenilor la acest număr pentru urgențe, mai ales al persoanelor care se confruntă cu situații medicale, dar și alte situații care sunt generate de temperaturile extreme din această perioadă.
Și am văzut în weekend că au fost aproape 100.000 de apeluri la 112 din care, într-adevăr, doar puțin peste jumătate au fost cu adevărat urgențe, dar cea mai mare parte a lor au fost situații medicale, probleme respiratorii severe. Au fost situații în care oamenii au spus că văd persoane leșinate pe stradă, care au căzut, care acuză diferite simptomatologii și au anunțat 112”, spune el.
Numărul de urgență 112 trebuie apelat doar în situații grave
Drept urmare, acesta spune că numărul de urgență trebuie apelat doar în situații medicale grave sau în alte situații critice.
„În aceeași măsură, trebuie să le amintim oamenilor să sune responsabil la 112. Am văzut și în weekend, din aproape 100.000 de apeluri, doar puțin peste jumătate au fost cu adevărat urgențe. (…) Trebuie să apelăm 112 atunci când e necesar, ca la fața locului să intervină un echipaj al unei agenții specializate de intervenție – Ambulanță, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, SMURD sau Salvamont în zonele montane.
Doar atunci cazul e o urgență. Dacă sunt situații în care oamenilor li se face rău din cauza caniculei, să nu rămânem indiferenți, să apelăm cu încredere 112 și vom primi un răspuns și la fața locului va ajunge un echipaj medical”, a mai spus Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al STS, pentru B1 TV.
El a încurajat și utilizarea aplicației Apel 112 pe telefoanele mobile, explicând că aceasta oferă o modalitate sigură și eficientă de a transmite coordonatele exacte ale apelantului către echipajele de intervenție.
„Ea nu face nimic acolo, e foarte sigură, dar când avem nevoie de ajutor și sunăm la 112 din aplicație, se transmit coordonatele de localizate calculate din telefon și atunci avem o precizie a cazului foarte mare. (…) Să o folosească cu responsabilitate, să sune doar când au o urgență, dar folosind această aplicație se ajută și pe ei, și echipajele care acționează în teren”, a explicat Cătălin Chirca.
Colaborare strânsă între STS și agenții de intervenție
În plus, Cătălin Chirca a subliniat colaborarea strânsă între operatorii STS și alte agenții de intervenție, cum ar fi:
- Ambulanța
- SMURD
- Salvamont
Instituțiile colaborează pentru gestionarea creșterii numărului de intervenții necesare în perioadele de caniculă și alte situații de urgență.
”Operatorii STS colaborează foarte strâns în această perioadă cu dispecerii de la Ambulanță, SMURD, dar și de la celelalte agenții – ISU, Jandarmerie, Salvamont – că vedem că acest val de caniculă generează mai multe situații de urgență și atunci trebuie să fim pregătiți, să luăm decizii foarte repede și să avem un flux de lucru rapid, să prioritizăm urgențele critice și să oferim un răspuns prompt către toți cetățenii care sună la 112”, a declarat Cătălin Chirca.
112, numărul unic pentru apeluri de urgență
Serviciul de urgență 112 asigură preluarea apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterea acestora către agențiile specializate de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont), în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor.
Serviciul de urgență 112 este furnizat de Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Administratorul SNUAU este Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
112 este numărul unic pentru apeluri de urgență, disponibil în toată țara, ce poate fi apelat din toate rețelele publice de telefonie.
Apelurile sunt preluate 24/7 de operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 și, în funcție de tipul urgenței, sunt transferate apoi către dispecerii agențiilor specializate de intervenție, care realizează un interviu pe domeniul de competență, alocă și alertează echipajele din teren.