Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în ianuarie a fost de 202, de circa zece ori mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când peste 2.000 de firme au intrat în insolvenţă, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
În judeţul Galaţi şi în Bucureşti s-au înregistrat cele mai multe insolvenţe în prima lună din 2011, 42 şi respectiv 29 firme.
Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare au fost în domeniul comerţului, unde 79 au intrat insolvenţă, cele din industria prelucrătoare şi construcţii.
Potrivit ONRC, în ianuarie s-au înregistrat un număr de 2.659 de suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, faţă de 6.014 în aceeaşi lună din 2009, în scădere cu 55,79%.
Numărul de dizolvări voluntare s-a diminuat cu aproape 70% în ianuarie 2011, de la 885 la 280. Au crescut cu 52% radierile voluntare, la 4.833 de firme, de la 3.177 în ianuarie 2010.
Numărul înmatriculărilor a urcat la 7.545 de firme, comparativ cu 7.403 de firme înregistrate în prima lună din 2010. La sfârşitul lunii ianuarie 2011 erau activi peste 886.000 de agenţi economici.
SURSA: Agerpres