Cele 380 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 1,73 milioane dolari, în scădere cu 72% comparativ cu ianuarie 2017.
Anul trecut au fost înfiinţate în România 5.837 astfel de firme, cu 9,1% peste nivelul din 2016, când a fost înregistrat cel mai slab an din ultimii 18 ani în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate.
În perioada 1991 – 2017, au fost înfiinţate 215.651 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 61,3 miliarde de dolari.
Din cele 215.651 firme, 45.542 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,2 miliarde de dolari, în aproximativ 5.112 firme. AGERPRES