Numărul locuinţelor livrate în primul trimestru al acestui an a scăzut cu 360, faţă de perioada similară a anului trecut, până la 7.625 de unităţi, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Pe medii de rezidenţă, în trimestrul întâi, spre deosebire de primele trei luni ale anului trecut, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul rural, respectiv 55,6%.
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în primele trei luni ale acestui an s-a păstrat acelaşi trend ca şi în trimestrul I 2010, respectiv numărul locuinţelor realizate din fondurile publice a scăzut cu 232 locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fondurile private a scăzut cu 128 locuinţe.
Potrivit INS, scăderi semnificative au avut loc în regiunile de dezvoltare Sud – Vest Oltenia (-254 locuinţe) şi Sud – Muntenia (-155 locuinţe). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord – Est (+71 locuinţe) şi Nord -Vest (+70 locuinţe).
Sursa datelor o constituie Cercetarea statistică trimestrială ‘Construcţii de locuinţe’ ( LOC TR ), care reprezintă suportul informaţional pentru stabilirea numărului de locuinţe terminate în cursul perioadei analizate, precum şi în curs de execuţie la sfârşitul perioadei analizate la care nu s-au realizat încă toate lucrările prevăzute în documentaţia de execuţie sau care au fost terminate dar nerecepţionate.
SURSA: Agerpres