Numărul migranţilor plecând din Libia pentru a ajunge în Europa s-a redus cu 20% în acest an, mai ales datorită sprijinului acordat autorităţilor libiene de Uniunea Europeană, a afirmat joi comandantul operaţiunii navale europene Sophia, având misiunea de lupta împotriva traficanţilor de persoane, relatează AFP.
"Am constatat în acest an o scădere a numărului de persoane care părăsesc Libia pentru Europa, de ordinul a 20%" până în prezent, în raport cu aceeaşi perioadă din 2016, a precizat comandantul forţei navale europene în Mediterana (Sophia), Enrico Credendino, în cursul unei conferinţe de presă, desfăşurată la bordul vasului Cantabria în portul La Goulette din apropiere de Tunis.
În această vară, reducerea a atins 75% în raport cu aceeaşi perioadă din 2016. Numărul migranţilor ilegali care au murit în mare "s-a diminuat, de asemenea, mai ales în timpul verii" cu o scădere de 60%, a adăugat el.
Potrivit aceleiaşi surse, reducerea se explică în principal prin sprijinul acordat pazei de coastă libiene care a primit patru vase de patrulare italiene şi instruire în cadrul misiunii Sophia.
"Cu instruirea pe care am efectuat-o, sunt capabili să patruleze mai eficient în apele teritoriale, pentru a combate orice fel de crime şi, totodată, să salveze vieţi", a afirmat comandantul.
Apărători ai drepturilor omului şi-au exprimat însă în repetate rânduri îngrijorarea în legătură cu condiţiile în care sunt deţinuţi migranţii după interceptarea lor de paza de coastă libiană.
La rândul său, ambasadorul UE, Patrice Bergamini, a lansat un apel Tunisiei, "vecinul imediat al Libiei" având cunoştinţe în materie de imigraţie, să sprijine operaţiunea Sophia.
Misiunea Sophia a fost lansată în vara lui 2015 de către UE după o serie de naufragii dramatice pentru a-i combate pe traficanţii de imigranţi în Mediterana. Mandatul său a fost apoi extins pentru ca misiunea să poată forma, pe mare şi pe uscat, agenţi de coastă libieni care să poată opera puţin mai aproape de coaste.
Ea mai contribuie la punerea în aplicare a embargoului Naţiunilor Unite asupra armelor în largul coastelor libiene. Mandatul său care se încheia la sfârşitul lui iulie a fost amendat de Consiliul European.
Această operaţiune europeană, care afirmă că a interceptat 117 traficanţi şi a confiscat 482 dintre ambarcaţiunile lor, a fost criticată pentru că a eşuat în a-i opri cu adevărat pe traficanţii de fiinţe umane. (Sursa: Agerpres)