Potrivit analizei efectuate de anunturiparticulari.ro, numărul ofertelor de vânzare pentru apartamente a crescut cu 36% în primele 7 luni din 2008 faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, numărul cumulat de oferte noi de apartamente scoase la vânzare era de peste 23.000 de apartamente, în timp ce în perioada similară a lui 2007 au fost scoase la vânzare puţin peste 17.000 unităţi locative.

În primele 7 luni din 2008, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2007, evoluţia numărului de oferte a fost una pozitivă pe toate segmentele. Astfel, cea mai mare creştere, de 48%, s-a înregistrat la ofertele de apartamente cu 2 camere, urmată de cea pentru trei camere, cu 36%. Garsonierele scoase la vânzare au fost cu 25% mai multe decât în 2007 iar apartamentele cu 4 camere cu 20% mai multe.

Evoluţia preţului mediu solicitat de proprietari nu a fost una spectaculoasă în ultima lună, variaţiile fiind unele minore. Acest lucru confirmă tendinţa de aşezare a preţurilor. Astfel, comparativ cu luna iunie 2008, în iulie preţul mediu al garsonierelor a crescut cu circa 2%, în timp ce preţul apartamentelor de două şi trei camere a scăzut cu aproximativ 2% şi respectiv 1%. Cu toate acestea, preţurile din 2008 sunt mult mai mari decât cele din 2007, ceea ce înseamnă că pe fondul diminuării accentuate a cererii preţurile vor continua să scadă.

In acest moment piaţa se află în expectativă, urmărind deciziile luate la nivelul industriei bancare, principalul finanţator al achiziţiilor de imobile, care acum analizează noile condiţii de creditare propuse de BNR. Piata va continua să crească din punct de vedere al volumului de oferte, iar preţurile vor scădea sub presiunea numărului mare de oferte şi a cererii tot mai reduse din cauza înăspririi condiţiilor de creditare, preţurile ajungând în toamnă în apropierea valorilor din 2007.