Situația pensionarilor din România se schimbă de la un an la altul. Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în luna iunie, numărul pensionarilor era într-o scădere semnificativă față de aceași perioadă a anului trecut.
Mai exact, potrivit CNPP, un număr de 4.943.460 pensionari era înregistrat la finele lunii iunie 2020 în România, în scădere cu 0,5% comparativ cu perioada similară din 2019.
În ceea ce privește pensia medie, aceasta a fost de 1.339 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
Totodată, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.872.229 persoane, dintre care 2.242.933 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.501 de lei.
Legat de pensia anticipată, în luna iunie 2020, un număr de 15.723 persoane (1.711 lei, pensie medie), au primit pensie anticipată parţială 86.300 de persoane (1.226 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 475.593 persoane (pensie medie de 688 lei), dintre care 46782 persoane pentru gradul I de invaliditate (560 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 493.379 persoane (701 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 236 pensionari (328 de lei în medie).