Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 1,56% în octombrie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 669.023, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR).
Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,53 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 2,99 miliarde în lei şi 3,11 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,4 miliarde lei.
Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,64% în octombrie, respectiv cu 0,32 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi cu 2,38 p.p. în raport cu luna similară din 2016.
Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, declara, la începutul anului, că Banca Centrală şi-a propus o ţintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.
"Creditele neperformante au continuat să se reducă. În acest an există ţinta de 6% cu creditele neperformante, adică de a ajunge la media europeană. Suntem, în schimb, peste media europeană în ceea ce priveşte gradul de acoperire cu provizioane a acestor credite. Din perspectiva bugetului, România nu ar trebui să folosească bani publici pentru sectorul bancar în aceşti ani, începând cu 2009", a spus Voinea, citat de Agerpres.