Nevoia de legislație pentru găsirea  persoanelor dispărute

Parlamentarului PNL, Valentin Făgărăşian, a transmis că legislaţia este un factor determinant în facilitarea şi sprijinirea operaţiunilor de identificare şi de găsire a persoanelor dispărute.

”Evenimentele nefericite din ultimii ani ne-au demonstrat că Poliţia Română are ofiţeri de excepţie, dar puţine instrumente, chiar şi la nivel naţional, pentru a declanşa o operaţiune amplă, rapidă şi încununată de succes.

Dacă la nivel naţional este greu, atunci nu ne surprinde faptul că documente oficiale ale unor autorităţi guvernamentale din state membre ale Uniunii Europene ne arată că, în ultimii ani, numărul românilor declaraţi dispăruţi a crescut, fiind vorba preponderent despre minori. Or, ştim bine că, în realitate, numărul românilor dispăruţi este mult mai mare, în condiţiile în care autorităţile îi caută doar pe cei pentru s-a formulat o sesizare oficială de dispariţie”, spune Valentin Făgărăşian.

Cum ajută proiectul de lege Poliția Română

Parlamentarul PNL a precizat că proiectul de lege aflat acum în dezbaterea Parlamentului oferă Poliţiei Române un cadru juridic mult mai consolidat de cooperare şi de colaborare cu structurile similare din Italia, Spania, Germania, Franţa sau Marea Britanie, state unde se află cele mai mari comunităţi de români.

”Am convingerea că o întârire a colaborării poliţieneşti transfrontaliere va diminua, în mod semnificativ, numărul de cetăţeni români dispăruţi în afara frontierelor ţării, pe care foarte multe familii îi aşteaptă în ţară.

De aceea, este esenţial ca, de la toamnă, România să aibă o legislaţie modernă şi eficientă care să sprijine acţiunile Poliţiei Române în procedurile de căutare şi de găsire a persoanelor dispărute”, menţionează deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășian.

Aproape 500 de persoane căutate în străinătate, găsite de polițiștii români

Conform Inspectoratului General al Poliției Române, aproape 500 de persoane, 32 de autovehicule şi 23 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite de poliţiştii români şi străini în perioada 26-30 mai.

Totodată, 122 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 14 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 7 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 7 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 erau semnalate dispărute de autorităţile române.