Numărul salariaţilor care lucrau în cercetare-dezvoltare era, la finele anului trecut, de 43.973 persoane, în uşoară scădere comparativ cu cel înregistrat la sfârşitul anului 2018, de 44.733 salariaţi, arată datele publicate de INS.
Cei mai mulţi salariaţi au activat în sectorul învăţământ superior
După sectorul în care şi-au desfăşurat activitatea, cei mai mulţi salariaţi (41,6%) au activat în sectorul învăţământ superior, 29,5% în sectorul guvernamental, 28,2% au fost în sectorul mediului de afaceri şi 0,7% în sectorul privat non-profit.
Din totalul salariaţilor din activitatea de cercetare-dezvoltare 20.252 erau femei (46,1%). Dintre acestea, 9.627 lucrau în sectorul învăţământ superior, 6.354 în sectorul guvernamental, 4.155 în sectorul mediului de afaceri şi 116 în sectorul privat non-profit
În 2019, după ocupaţii, ponderea cea mai mare în cadrul salariaţilor din activitatea de cercetare-dezvoltare a fost reprezentată de cercetători (61,8%), urmată de alte categorii de salariaţi (24,1%) şi tehnicieni şi asimilaţi (14,1%). Cea mai ridicată pondere a cercetătorilor s-a înregistrat în sectorul învăţământ superior (54,7%).
Domeniile ştiinţifice în care au activat cel mai mare număr de salariaţi în cercetare-dezvoltare sunt reprezentate de ştiinţele inginereşti şi tehnologice (50,6%) şi de ştiinţele naturale şi exacte (19,7%), iar cei mai puţini au activat în domeniul ştiinţelor umaniste (4%).
După nivelul de pregătire profesională, din numărul salariaţilor existenţi la sfârşitul anului 2019 în activitatea de cercetare-dezvoltare, (85%) au avut pregătire superioară şi (15%) au avut alt nivel de pregătire (exclusiv superioară).
Numărul de persoane care deţineau studii doctorale şi postdoctorale şi care lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare la sfârşitul anului 2019, a scăzut faţă de anul precedent cu 350 persoane (18.249 persoane comparativ cu 18.599).
Distribuţia cercetătorilor pe grupe de vârstă arată că în sectorul guvernamental şi sectorul învăţământ superior, ponderea cea mai mare este deţinută de cercetătorii cu vârste cuprinse între 35-44 ani.
Conform datelor INS, 72% dintre salariaţii care au desfăşurat activitate de cercetare-dezvoltare în anul 2019 au lucrat normă întreagă de timp.