Așadar, cifrele publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 5,44% în primele şapte luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mai precis, au fost înregistrate 3.718 de insolvenţe.

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti. Este vorba despre 729 firme şi PFA, în creştere cu 9,95% faţă de perioada ianuarie-iulie 2022.

Numărul firmelor în insolvență a scăzut

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află următoarele judeţe:

  • Bihor, cu 315 insolvenţe, fiind înregistrat un minus de 5,97%;
  • Cluj, cu 195 insolvenţe, fiind înregistrat un minus de 31,34%;
  • Constanţa, cu 180 insolvenţe, fiind înregistrat un plus de 20,81%;
  • Timiş, cu 177 insolvenţe, fiind înregistrat un minus de 4,32%.

Conform ONRC, cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în următoarele judeţe:

  • Botoşani, cu 11 insolvenţe, fiind înregistrat un minus de 45%;
  • Covasna, cu 14 insolvenţe, fiind înregistrat un minus de 22,22%;
  • Harghita, cu 15 insolvenţe, fiind înregistrat un minus de 16,67%.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.036 (plus 0,88% comparativ cu primele şapte luni din 2022), construcţii – 735 (minus 3,92%) şi industria prelucrătoare – 426 (minus 16,14%).

Sursă: Dreamstime

Peste 11.000 de firme au fost radiate la nivel național în primele două luni din 2023

Statisticile publicate anterior de ONRC arată că 11.287 de firme au fost radiate la nivel național în primele două luni ale anului 2023, cu 0,53% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit datelor ONRC, cele mai multe radieri s-au înregistrat în Muncipiul București – 1.719 (+3,62% faţă de ianuarie – februarie 2022) şi în judeţele Constanţa – 568 (-7,58%), Timiş – 523 (+8,51%) şi Cluj – 520 (+8,11%).

Pe de altă parte, cele mai puține radieri s-au consemnat în următoarele judeţe:

  • Ialomiţa – 76 (în creştere cu 1,33%, faţă de primele două luni din 2022);
  • Covasna – 81 ( -16,49%);
  • Giurgiu – 86 (-24,56%);
  • Caraş-Severin – 90 (-20,35%).

Cele mai semnificative creșteri ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (+61,22%), Bacău (+49,18%) şi Botoşani (+37,78%)În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri s-au consemnat în judeţele Giurgiu (-24,56%), Neamţ (-23,76%) şi Brăila (-22,02%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 3.025 (-0,23%, raportat la ianuarie – februarie 2022), construcţii – 954 (-7,38%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 950 (+2,15%)