Situație fără precedent în România! Numărul șomerilor a crescut în luna august

Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 de ani estimat pentru luna august este de 428.000 de persoane, în creştere cu 8.000 de persoane faţă de numărul de şomeri din luna precedentă, relevă datele provizorii publicate de INS.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi în august a fost de 5,5%, mai mare cu 0,7 puncte procentuale decât cea a femeilor (4,8%).

Rata şomajului la bărbaţi în august, de 5,5%, a fost mai mare cu 0,1% decât rata şomajului la bărbaţi înregistrată în luna anterioară (5,4%).

Rata şomajului la femei în august, de 4,8%, a fost mai mare cu 0,1% decât rata şomajului la femei înregistrată în luna anterioară (4,7%).

Șomeri între 25 și 74 de ani

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna august 2021 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 78,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2021.

Datele privind şomajul pe august şi pe iulie pentru tinerii între 15-24 de ani nu sunt disponibile în documentul INS.

Începând din 2021, metodologia INS nu mai plasează în populaţia ocupată persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului, astfel că indicatorul populaţiei ocupate s-a diminuat semnificativ în anul curent. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie – august 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare, se arată în comunicatul INS.

Sursă foto: Dreamstime