Numărul șomerilor din Germania este mai mare cu 284.000 față de mai 2022

Germania

SURSA FOTO: Dreamstime

Datele publicate miercuri, 31 mai, de către Oficiul Federal pentru Muncă (BA) arată că în Germania, numărul șomerilor a crescut mai puțin decât se estima în luna mai, semn că forța de muncă este una rezistentă, în ciuda mediului economic dificil.

Potrivit Oficiului Federal pentru Muncă (BA), numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut în mai cu 9.000, până la cifra ajustată de 2,573 milioane.

Rata șomajului ajustată sezonier a rămas stabilă

Rata şomajului ajustată sezonier, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, a rămas stabilă, la 5,6%. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,6%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să urce cu 15.000, mai notează sursa citată.

„În pofida evoluţiei slabe a economiei, piaţa forţei de muncă este, per ansamblu, stabilă”, a declarat Daniel Terzenbach, director regional în cadrul Oficiului Federal pentru Muncă.

Numărul șomerilor din Germania este mai mare cu 284.000 față de mai 2022. Potrivit BA, rata anuală a șomajului ar fi crescut oricum, chiar și fără a ține cont de refugiații ucraineni, dar într-un ritm mai lent.

În luna mai, existau 767.000 locuri de muncă vacante, cu 98.000 mai puţine decât anul trecut.

„Este a patra creştere consecutivă a numărului şomerilor în mai, dar şi cea mai lentă din ultimele trei luni, sugerând că tendinţa ascendentă a încetinit”, a spus Melanie Debono, economist la Pantheon Macroeconomics. Aceasta se aşteaptă ca în următoarele luni, rata șomajului să se mențină la nivelul de 5,6%.

În România, rata șomajului se menține ridicată în rândul tinerilor

În România, rata șomajului a crescut cu 0,1% și s-a menținut la un nivel ridicat în rândul tinerilor, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Rata şomajului BIM în luna aprilie 2023 a fost de 5,6%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna martie 2023, rata şomajului în rândul tinerilor aflându-se în continuare la un nivel ridicat, 21,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5% în cazul celor de sex feminin).

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2023 a fost de 461.100 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (454.100 persoane) şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (454.000 persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna aprilie 2023 (4,1% în cazul femeilor şi 5% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2023.