Alegerile prezidențiale se apropie cu pași repezi și până în prezent doar un candidat și-a anunțat intenția de a intra în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Este vorba despre actualul președinte, Klaus Iohannis. PSD nu și-a desemnat încă reprezentatul și probabil nu o va face până în ultima clipă.
Asta nu înseamnă că în teritoriu nu se fac sondaje peste sondaje, unde se măsoare diverși potențiali candidați. Dacă până nu demult, Gabriela Firea era numele nelipsit de pe listă, atunci când venea vorba despre prezidențiale, ei bine acum aceasta a ieșit complet din ecuație.
Conform surselor Capital, mai mulți lideri PSD din teritoriu au dorit să verifice cât de bine poziționată este Lia Olguța Vasilescu în preferințele electoratului. Aceasta a adunat un capital de imagine impresionant în perioada în care a fost ministrul Muncii, iar acum se bucură de o mare popularitate în special în rândul pensionarilor, publicul țintă al PSD. Ar putea fi o variantă pentru prezidențiale, însă România nu este pregătită încă să accepte o femeie ca șef al statului.
Alte trei nume sunt testate intens, dar fără prea multe șanse. Este vorba despre Eugen Orlando Teodorovici, care a susținut și public că și-ar dori să candideze pentru fotoliul de la Cotroceni…cândva. Pentru că acum se pare că această poziție îi este rezervată lui Liviu Dragnea, care momentan spune că nu este interesat. Doar că prin toate discursurile sale se poziționează fix ca unicul contracandidat care-i poate face față lui Klaus Iohannis.
Mihai Fifor este și el măsurat în teritoriu. Acesta are o imagine bună, însă în ultima perioadă a cam fost ținut la cutie după ce numele lui a apărut pe o listă cu semnături anti-Dragnea. Acesta a negat că ar fi avut vreo implicare în ultimul puci eșuat, însă președintele PSD l-a lăsat fără scaunul de ministru al Apărării. Așadar visul prezidențial ar putea fi îndepărtat.
Titus Corlățean este dorit de o parte din social democrați, tocmai pentru că are un profil curat, de diplomat de clasă. Însă scheleții din dulap ar putea ieși fix în campania electorală și atunci șansele lui s-ar diminua considerabil. Momentan acesta are mari probleme și la capitolul notorietate, dar cu siguranță ar putea recupera în campanie.
Probabil candidatul PSD la alegerile prezidențiale va fi în cele din urmă Liviu Dragnea. Acesta nu a confirmat informațiile care circulă de ceva timp în presă, însă atunci când va anunța că-și va reprezenta partidul în lupta contra lui Klaus Iohannis, probabil va spune că PSD l-a obligat să facă acest gest. Conform surselor Capital, Dragnea deja a obținut mai multe promisiuni de susținere în campania pentru alegerile prezidențiale.
În ceea ce privește testarea diverselor nume în teritoriu, președintele PSD este la curent cu sondajele, însă vrea să arate că niciun alt membru al PSD nu ar obține un scor mai mare decât el. Așadar este foarte posibil ca și aceste măsurări de candidați să fie parte tot din strategia lui Liviu Dragnea.