Şeful Poliţiei Capitalei Mihai Marius Voicu a fost schimbat din funcţie şi înlocuit cu unul dintre adjuncţii inspectorului IGPR, Adrian Ciprian Miron, mottivul fiind, conform anunţului oficial, reorganizarea impusă se ridicarea capacităţii operaţionale având în vedere că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti este unitatea din cadrul Poliţiei Române căreia îi va reveni rolul principal în pregătirea şi gestionarea eficientă din punct de vedere al asigurării ordinii şi siguranţei publice în contextul preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România.
Inițial, surse din Poliţie au anunţat pentru News.ro această schimbare.
„Având în vedere că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti este unitatea din cadrul Poliţiei Române căreia îi va reveni rolul principal în pregătirea şi gestionarea eficientă din punct de vedere al asigurării ordinii şi siguranţei publice în contextul preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, la nivelul acestei instituţii s-au decis unele măsuri pentru ridicarea capacităţii operaţionale. În continuarea procesului de modificare a structurii organizatorice, anunţată de către Inspectorul General al Poliţiei Române, începând cu data de 10.12.2018, propunerea de reorganizare a unităţii a fost aprobată, iar funcţia de şef al Poliţiei Capitalei a fost transformată, fiind la acelaşi nivel ierarhic cu cea de adjunct al inspectorului general al I.G.P.R”, explică IGPR.
Astfel, cu aceeaşi dată, prin ordin al ministrului afacerilor interne, a fost împuternicit, în funcţia de director general al D.G.P.M.B., pe o perioadă de maximum 6 luni, comisarul-şef de poliţie Miron Adrian-Ciprian, care până în prezent a deţinut funcţia de inspector general adjunct al I.G.P.R.
Chestorul de poliţie Voicu Mihai Marius, director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţia D.G.P.M.B. pe o perioadă de 6 luni.
„Totodată, pe lângă modificările structurale, pentru acoperirea deficitului existent şi buna funcţionare, Poliţia Capitalei va beneficia şi de suplimentarea numărului de posturi şi, implicit, de creşterea numărului de poliţişti care se vor încadra în unităţile de poliţie pe tot parcursul anului, pe măsură ce vor absolvi instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Modificările urmăresc obţinerea de eficienţă şi calitate sporite în activitate, descentralizarea deciziei, dinamizarea proceselor interne şi creşterea gradului de specializare pentru anumite segmente de activitate, astfel încât să se asigure un răspuns instituţional optim la realităţile şi evoluţiile sociale, iar Poliţia Română să îşi îndeplinească în mod eficient misiunea de garant al siguranţei comunităţii”, menţionează IGPR.
În data de 7 decembrie şeful IGPR Ioan Buda a trimis o adresă către Prefectura Capitalei în care a solicitat prefectului sa avizeze eliberarea din functie a lui Voicu, invocând două articole de lege, unul din Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Romane, iar al doilea din Statulul poliţistului.
În vârstă de 42 de ani, Adrian Ciprian Miron este adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române din aprilie 2018, anterior, el deţinând funcţia de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.
Chestorul de poliţie Marius Voicu a devenit director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucuresti, după ce i-a încetat împuternicirea ca adjunct al şefului IGPR, anunţa în 27 martie Ministerul Afacerilor Interne, adăugând că această funcţie, inferioară celei deţinute, este ocupată prin concurs. Voicu se afla în grupul de 18 poliţişti vizaţi de Corpul de Control al MAI în legătură cu modul de acţiune în cazul poliţistului Eugen Stan, acuzat de agresiuni sexuale.