Numele generalului în rezervă Florian Coldea apare în stenogramele din dosarul șpăgilor de la duty-free-ul Aeroportului Otopeni. Inculpații din dosar susțin în stenograme că ar fi pierdut contractele pentru spațiile comerciale de tip duty free și food întrucât generalul SRI în rezervă Florian Coldea i-ar fi „blocat” la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu – potrivit documentelor din dosarul cu acordul de recunoaștere a vinovăției al lui Cătălin Lăscuț aflat la Tribunalul București.

Cătălin Lăscuț și Radu Tănăsescu sunt asociați în firma Millenium cu germanii de la Heinemann, o companie concurentă cu francezii de la Lagardere.

Potrivit susținerilor inculpaților din stenograme, Coldea i-ar fi ”blocat” întrucât firma lui ar fi fost consultant al companiei Lagardere Travel Retail, care ar fi fost interesată și ea de spațiile comericale de pe aeroportul Otopeni. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu ar fi ascultat de Coldea întrucât ar fi din gruparea veche, ”cu Dâncu, cu Codruța” – susțin, de asemenea, inculpații în interceptări.

Generalul SRI în rezervă, Dumitru Cocoru – administrator și asociat cu generalul (r) Florian Coldea în două firme de consultanță – , dar și compania franceză Lagardere Travel Retail neagă alegațiile inculpațiilor și spune că nu există niciun contract de consultanță între firmele foștilor generali SRI și Lagardere.

Florian Coldea nu are nici o calitate în dosarul șpăgilor pentru duty free-urile de la Otopeni.

Grupul Lagardere – lider global

Una dintre cele doua divizii ale Grupului Lagardère, Lagardère Travel Retail este un lider global in industria de retail destinat calatorilor (Travel Retail).

Operand peste 4850 de magazine specializate in Travel Retail, Duty-Free & Fashion si Foodservice in aeroporturi, gari si alte platforme situate in 39 de tari pe tot globul, divizia a generat vanzari de 2,3 miliarde de euro in 2020.

Fragmente din stenograme

Iată câteva discuții relevante extrase din stenogramele din dosar:

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Cine ne-a f…t …(cuvânt trivial) …la Sorin?

SAADEH HARDAN: Cin, care Sorin? Grindeanu? Cine?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: …(neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)…

SAADEH HARDAN: Coldea? Io nu cre…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Subiect şi predicat! Sută la sută!„, susțin inculpații în interceptări.
————————–
<<TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Oricum Grindeanu ne-a …dat..

HARDAN SAADEH: M..e …(cuvânt trivial) .. ne-a dat!

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Știm cine…

HARDAN SAADEH: Urmărești…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Știm și pe…mâna cui, pe mâna francezilor! Ca să știi!

HARDAN SAADEH: Știi care nu prinde pe mine? Ai zis că Cătălin a vorbit cu ăla, cum îl cheamă…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Da ”We like to play dirty, to have an advantage when we negotiate”!

HARDAN SAADEH: Cine ”we like to play dirty”?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Aia a zis…Lagardere! They play dirty, to have advantage when will negotiate with us! With us!

HARDAN SAADEH: Da. Dacă tu zici c-a dat lu’ Coldea bani și Coldea joacă cu francezii, nu-nțeleg!

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Joacă cu francezii…

HARDAN SAADEH: Și de ce dă bani lui?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Păi nu, nu știu dacă i-a dat bani și lui Coldea, a dat la băieți prin servicii! Știu!”>>, este o altă stenogramă din dosar.
—————————-
”TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Mai ai pe cineva care îmi poate verifica biroul?

CREȚU MARIAN GABRIEL: Da. Eu știu că e țintă. Știu că e țintă de ceva vreme.

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Păi, știm, de la francezi, de la FLORIAN COLDEA.

CREȚU MARIAN GABRIEL: Nu știu de unde dar …(neilnteligibil)…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Știi cine ne-a făcut, nu?

CREȚU MARIAN GABRIEL: Da.

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Ei, COLDEA …e cu francezii.

CREȚU MARIAN GABRIEL: Vrei să vorbesc eu cu el?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU vorbește șoptit: E prieten cu CĂTĂLIN, dar ăla n-are prieteni. Ăla n-are prieteni, știi cum e”.
—————————
”LĂSCUȚ CĂTĂLIN: …el ne-a băgat strâmbele la GRINDEANU, că GRINDEANU altfel n-avea nici o treabă cu noi…

HARDAN SAADEH: El nici nu cunoaște pă noi.

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Da’ el fiind din grupare cu DÂNCU, cu GRINDEANU, cu CODRUȚA, cu aia …gruparea veche…na ..a ascultat dă el…pân’ la urmă GRINDEANU a încercat să rezolve ș-așa, ș-așa, nici să ne supere pă noi”.
——————————–
Cătălin Lăscuț susține că l-ar cunoaște pe Florian Coldea, cu care s-ar fi întâlnit la Monaco.

<<LĂSCUŢ CĂTĂLIN: ”În condițiile …în condițiile în care nemții nu fac nimic și văd că nu fac nimic, eu la un moment dat ca să mă împac COLDEA, COLDEA e prietenu’ meu, adică nu e…

HARDAN SAADEH: Te-ai văzut cu el la …la MONACO? Și ce zice el?

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: Eu mă văd des cu el, el zice că are o obligație morală…

HARDAN SAADEH: Că ăla are…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: …hai să-ți spun ce zice el, el este…

HARDAN SAADEH: Oricum el joacă și cu tine și cu RADU și cu mine și cu toată…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: El…el este foarte …el nu este de …cum să spun? De cuvânt. Adică el este…viclean…da? Bun.

HARDAN SAADEH: Clar…(neinteligibil)…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: Nici io nu-s prost şi ideea este că el este prieten foarte bun cu omologul lui, cum era el pă vremuri, al francezilor…

HARDAN SAADEH: Asta…toată lumea ştie asta…

LĂSCUŢ CĂTĂLIN: …cu prim-adjunctul al serviciilor secrete franceze, acuma ăla, nu ştiu cum au ajuns francezii, LAGARDERE-u’, la ei sau cum îi ţin ei pă companiile mari şi s-agită pentru ei că şi…C.I.A.-u’ s-agită pentru companiile mari americane şi francezii pentru ai lor … Ăsta vrea să demonstreze, nu e vorba numai dă bani, el vrea să şi demonstreze că încă e cineva în România şi că francezii se pot baza pe el şi pe CODRUŢA în continuare….E greu, că nu mai e….când nu mai eşti la butoane, nu mai e ca ….atunci când eşti la birou şi suni din … dar, asta nu înseamnă că nu poa să facă rău…>>.
—————————————–
„TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Cătălin Frăţeanu este securistu’ lu’ Lagardere! Ăla băgat în firmă, pe dezvoltare! A lu’ Coldea!

HARDAN SAADEH: ÎhÎ!”
———————————————-
<<TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Ăsta mi-a zis așa: ”Vezi că vine…” că nu m-a mințit după aia ”Vezi că vine președintele Lagardere în România, Cătălin Frățeanu-i aranjează o întâlnire, merge la premier, merge la directoru’ general”. A verificat Cătălin, nu ne-a mințit, a verificat cu Mircea, cu șefu’ de Cabinet. Ăla a venit cu ”private”…(neinteligibil)..

SAADEH HARDAN: Mircea, șefu’ de cabinet a lu’ …?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Premieru’!

SAADEH HARDAN: Îhî

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Ă…ăla a avut întâlnire și a fost la premier, președintele Lagardere, ăăă… a fost la Aeroport, aia am verificat io, ăla și trei, Cătălin a luat de la SRI…ăăă…lista cu zborurile ”private jet” și era…

SAADEH HARDAN: Care Cătălin, al nostru?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: …numele lu’ ăla. Al nostru, da! …râde..

SAADEH HARDAN: Cătălin Lăscuț a luat de la SRI…?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Lista și aia zice, uite avionu’.. O am pe undeva, ia uite avionu’! Are dreptate ăla, nu ne-a mințit”>>.
———————————-
<<TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Nu rămâne ăăă Ciucă, vine altcineva, da’ rămâne tot PSD-u’ la Transporturi.

SAADEH HARDAN: Și asta e bine sau e rău?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Dacă vine cine tre’ e bine! Și cu Sorin era bine, până și-a băgat coada nea Florin!

SAADEH HARDAN: Care Florin?

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: …(vorbește în șoaptă)…Coldea!

SAADEH HARDAN: Coldea! Ce treabă are Coldea? M-am …(neinteligibil)…Coldea e, nu mai e, cai ma…verzi pe pereți! E cu Mândrescu (secretar de stat în MT, considerat de inculpați drept ”omul lui Ciolacu”- n.r.)…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Cai verzi pe pereți!?

SAADEH HARDAN: Mândescu este…

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Hai mă, termină mă! Când îți vine Coldea-n birou și-ți zice…”Dacă faci ceva, Sade, te belesc, și io-i vreau p-ăștia!”, cam ce faci? Că-i nimeni…zi ce faci! Când vine-n persoană și-ți spune asta! Îți zic io că te c..i ..(cuvânt trivial) pe tine!

SAADEH HARDAN: Io, după mine, după ce vezi, nu cred că francezii atâta putenici aici .. că pot să facă ce vor… părerea mea!>>