Cardinalul francez Jean-Louis Tauran, în calitate de protodiacon al Bisericii Romano-Catolice, a anunţat de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru de la Vatican numele noului Papă. Acesta este Jorge Mario Bergoglio din Argentina.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut la 17 decembrie 1936. A fost arhiepiscop al oraşului Buenos Aires din 1998. A fost ridicat la rangul de cardinal în 2001. Noul papă s-a născut în Buenos Aires şi este unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor italian.
Pe când era cardinal Bergoglio s-a opus avortului şi eutanasiei. În ceea ce priveşte homosexualitatea, acesta s-a opus în 2010 unei legi a guvernului argentinian privind căsătoria între persoanele de același sex.
Ultimii zece papi şi moştenirea lor
Ultimii zece papi, de la Leon al XIII-lea (1878-1903) la Benedict al XVI-lea (2005-2013), au marcat istoria fiecare în felul său, traversând perioade dificile sau iniţiind diverse direcţii.
Leon al XIII-lea (1878-1903) Gioacchino Pecci – Leon al XIII-lea, cunoscut ca un umanist rafinat care scria poeme în latină, a rămas în memorie pentru enciclica socială "Rerum Novarum", în care a abordat în mod concret situaţia clasei muncitoare, recomandând colaborarea între capital, muncă şi sindicatele muncitoreşti şi elaborând o serie de propuneri. El a criticat liberalismul, dar a respins socialismul şi lupta de clasă în egală măsură. A fost papa care a dizolvat Statele Papale în 1900. A murit la vârsta de 93 de ani.
Pius al X-lea (1903-1914) Giuseppe Melchiore Sarto – Canonizat de către Pius al XII-lea, în 1954, datorită pioşeniei, apropierii de credincioşi şi limbajului simplu, fostul vicar al unei parohii modeste, care nu era un intelectual, s-a remarcat pentru conservatorismul său. El a condamnat tezele moderniste din cadrul Bisericii în enciclica "Pascendi". Cu toatea acestea, s-a angajat la reformarea codului dreptului canonic (pe care o va încheia succesorul său) şi Curiei, şi a adoptat o poziţie fermă împotriva sclaviei.
Benedict al XV-lea (1914-1922) Giacomo della Chiesa – Acest papă, originar dintr-o familie aristocratică genoveză, a încercat să soluţioneze "criza modernistă" a Bisericii. El a dezvoltat evlavia populară şi a canonizat-o pe Ioana d’Arc. Nu a fost plăcut de către francezi sau de către germani pentru că a acţionat fără încetare să pună capăt carnagiului din timpul Primului Război Mondial, propunând un sistem de arbitraj novator pentru conflicte şi opunându-se sistemului reparaţiilor. În 1917, a lansat un apel la adresa beligeranţilor. Benedict al XVI-lea a spus că şi-a ales numele în memoria acestui papă al păcii.
Pius al XI-lea (1922-1939) Achille Rati – Pius al XI-lea va rezolva vechea "problemă romană". În 1929, va semna cu Mussolini Tratatul de la Lateran ce va contribui la renaşterea Vaticanului. Alpinist, solitar, serios, original, el îi binecuvântează pe primii episcopi chinezi şi se interesează îndeosebi de problema misionarismului. În 1937, publică enciclica "Mit brennender Sorge" ce condamnă nazismul. Va condamna, de asemenea, antisemitismul. El lipseşte de la Vatican când Hitler îl vizitează pe Mussolini, la Roma. Înainte să moară, a pregătit o nouă enciclică împotriva nazismului.
Pius al XII-lea (1939-1958) Eugenio Pacelli – Acest papă aristrocrat, diplomat de carieră, servind Sfântul Scaun la Munchen şi la Berlin, a supravieţuit unei perioade foarte dificile. Fiind mâna dreaptă a lui Pius al XI-lea în relaţiile tumultoase cu Al Treilea Reich şi statul fascist, el va fi acuzat mai târziu că nu a acţionat suficient împotriva Holocaustului sau că nu a vorbit deschis despre persecuţii de teama unor represalii la adresa catolicilor germani şi polonezi. Însă apărătorii săi dezvăluie că, mulţumită intervenţiei sale, numeroşi evrei italieni au putut fi salvaţi, ascunzându-se în mănăstiri. Pius al XII-lea este cel care va accelera internaţionalizarea Curiei.
Ioan al XXIII-lea (1958-1963) Angelo Roncalli – Provenit dintr-un mediu modest, fost delegat apostolic în Turcia şi nunţiu în Franţa (în perioada 1944-1953), el a fost adeptul deschiderii Bisericii către lume, lansând Conciliul Vatican II în 1962 şi îngrijorând o Curie foarte conservatoare. Cu puţin timp înainte să moară, a publicat celebra enciclică "Pacem in terris". Recunoscut în Italia ca "Il Papa buono", Ioan al XXIII-lea a rămas foarte popular pentru bonomia sa.
Paul al VI-lea (1963-1978) Giovanni Battista Montini – După o îndelungată carieră diplomatică în care a fost o perioadă de timp braţul drept al Papei Pius al XII-lea, Paul al VI-lea a fost ales în plin Conciliu Vatican II. El l-a condus până la capăt, apoi a supravieţuit perioadei dificile de contestări venite din toate direcţiile asupra Bisericii. Anxios, scrupulos, ezitant, a fost foarte atent la evoluţiile din lumea modernă şi a acţionat mai mult ca niciodată în sensul angajamentului internaţional al Sfântului Scaun pentru promovarea păcii şi justiţiei. Criticat pentru enciclica "Humanae Vitae" (1968) care se împotrivea contracepţiei, el a rămas de multe ori neînţeles către sfârşitul pontificatului său.
Ioan Paul I (1978) Albino Luciani – Pontificatul Patriarhului Veneţiei a durat 33 de zile, fiind unul dintre cele mai scurte din istoria papalităţii. Ioan Paul I a reuşit să imprime un stil mai direct, dar a rămas izolat în Curie din cauza simplităţii sale. Având sănătatea fragilă, a murit prematur ca urmare a unui infarct.
Ioan Paul al II-lea (1978-2005) Karol Wojtyla – Ioan Paul al II-lea a fost primul papă polonez din istorie. Păstrând conservatorismul doctrinei, însă dornic să comunice mesajul Evangheliei în manieră modernă, el s-a opus atât comunismului din ţara sa şi din blocul sovietic, cât şi capitalismului. În 1981, a fost grav rănit într-un atentat comis în Piaţa Sfântul Petru. Charismatic şi energic, el a călătorit în perioada pontificatului său în peste o sută de ţări şi s-a bucurat de o popularitate fără precedent, mai ales în rândul tinerilor, pentru care au fost inventate "Zilele Mondiale ale Tineretului". El a scris numeroase enciclice pe teme sociale.
Benedict al XVI-lea (2005-2013) Joseph Ratzinger – Bavarezul provenit dintr-o familie modestă şi antinazistă, cunoscut ca un teolog reformist în timpul Conciliului Vatican II, a fost mai mult de 20 de ani un adept al dogmei foarte riguroase a lui Ioan Paul al II-lea. Ajuns papă la vârstă de 78 de ani, a continuat munca predecesorului său, insistând asupra purificării Bisericii. Pontificatul său a fost marcat de numeroase scandaluri – mai ales izbucnirea unui amplu scandal de pedofilie în Statele Unite şi în Irlanda – şi de diverse dificultăţi de comunicare. El este primul papă din ultimele şapte secole care a decis să demisioneze, din cauza slăbirii puterilor.
