Premierul Florin Cîţu a numit un nou consilier de stat în cadrul Cancelariei sale.
Mai exact, este vorba despre Cristian Ovidiu Cătălin Pistol (44 de ani), care a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului printr-o decizie a premierului Florin Cîţu.
Decizia a fost publicată miercuri, 18 august, în Monitorul Oficial.
Unde a mai lucrat domnul Pistol în trecut?
Potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Ovidiu Cătălin Pistol a obţinut diploma de inginer la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, o diplomă de Master în Drept intern şi internaţional al mediului la Universitatea Ecologică din Bucureşti, dar şi o diplomă de Executive Master of Business Administration de la Tiffin University din Ohio, Statele Unite.
El a lucrat, printre altele, în cadrul Companiei Naţionale de Investiţii CNI, a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ANL, la Primăria oraşului Predeal, Consiliul Judeţean Ilfov, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti – Ilfov, S.C. Apă Canal Ilfov S.A., director de cabinet şi consilier personal în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, dar şi ca administrator la Tarom şi, cel mai recent, ca director implementare proiecte în cadrul CNAIR.
Avem şi un nou ministru de Finanţe
Tot începând de miercuri, s-a rezolvat şi situaţia delicată de la Ministerul de Finanţe, unde premierul Florin Cîţu era interimar, după ce l-a demis pe Alexandru Nazare.
Liberalul Dan Vîlceanu a depus jurământul de învestire în funcţia de ministru al Finanţelor, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei scurte ceremonii la Palatul Cotroceni. Şeful statului nu a făcut nicio declaraţie.
La ceremonie au participat preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Ludovic Orban, alături de premierul Florin Cîţu.
Dan Vîlceanu a fost validat drept propunerea pentru postul de ministru al Finanţelor în ședința Biroului Permanent Naţional al PNL cu 47 de voturi pentru și un singur vot împotrivă, cel al lui Ludovic Orban.
“Aș vrea să îi mulțumesc premierului pentru susținere. Este onorant pentru mine că am primit votul colegilor, este o încredere pentru mine, o încredere pentru care mă simt obligat. Este unul dintre ministerele foarte importante.
Nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu primul ministru. Îmi doresc ca această preluare a ministerului să se întâmple cât mai repede”, a declarat Vîlceanu după şedinţa de la PNL.