Florin Cîțu, premierul României, a făcut azi două numiri importante în Guvern. Prim-ministrul l-a numit pe Sergiu-Horia Hossu în funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru.
De asemenea, Gabriel Marius Mureşan a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu.
Ambele decizii au fost publicate, joi, în Monitorul Oficial al României.
Cine este Sergiu Horia Hossu, noul șef al Cancelariei prim-ministrului
Sergiu Horia Hossu are 39 de ani și este membru PLUS. De asemenea, este consilier local în Cluj-Napoca, este căsătorit și are un copil de 12 ani. S-a născut în Zalău, și locuiește în Cluj Napoca de aproape 20 de ani.
Sergiu Hossu a absolvit Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi un master în Ştiinţa Mediului în cadrul aceleiaşi universităţi. În 2017, a absolvit cursurile MBA ale Universităţii Hull din Anglia, deţinând o diplomă de Master of Business Administration. A activat în domeniul vânzărilor şi are o experienţă de peste 15 ani în funcţii de conducere, coordonând echipe în companii cunoscute şi apreciate în mediul de afaceri din Cluj-Napoca – AROBS, Rosal, Evozon. Este preşedintele filialei PLUS Cluj şi a fost ales consilier local în Cluj-Napoca la alegerile din septembrie 2020.
În ultimii 4 ani și-a desfășurat activitatea de conducere în 2 companii cu specific IT, ocupând funcțiile de Director executiv Divizia Track la AROBS Transilvania Software și Director comercial la Evozon.
Anterior, timp de 8 ani, a ocupat funcția de Director executiv și Director pe zona Transilvania în compania Rosal, care se ocupă de salubritate, deszăpezire și curățenie stradala.
În 2011, a fost audiat la DNA Cluj, după ce procurorii au găsit, în urma perchezițiilor la locuința fostului primar Sorin Apostu, mai multe carduri pentru achiziționarea de combustibil primite de la firma Rosal.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea