Lucian Isar a fost numit consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîţu, printr-o decizie publicată luni seara în Monitorul Oficial. Conform deciziei, activitatea lui Lucian Isar este neremunerată. Economistul Lucian Isar este soţul senatoarei Alina Gorghiu.

Cine este Lucian Isar?

De altfel, Florin Cîţu, în calitate de ministru al finanţelor, l-a numit la începutul anului pe Lucian Isar în poziţia de la BERD – Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare -, unul dintre cei mai mari creditori ai României.

Lucian Isar, soțul senatoarei PNL Alina Gorghiu, s-a remarcat în ultimii patru ani ca vârf de lance al unei campanii constante împotriva guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, alături de senatorul Daniel Zamfir și avocatul Gheorghe Piperea.

În 2012, Isar a fost numit de premierul de la acea vreme, Victor Ponta, în funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, în cadrul Ministerului Economiei. A demisionat însă din funcție după numai patru luni în urma unui conflict cu Ponta. Totuși, în timpul guvernării USL a ocupat o serie de poziții în mai multe consilii de administrație ale unor companii de stat.

În mediul privat, Isar a fost în managementul unor bănci precum Bancpost și Citibank.

Lucian Isar este de profesie economist și a urmat studii la Colegiui Național de Apărare și la Academia Națională de Informații, scrie g4media.ro.

Cîțu și Isar se cunosc de mai bine de 15 de ani, având în vedere că au fost şefi de trezorerie la Citybank şi Bancpost și ING. Mai mult, sei doi sunt puşi pe lista celor care au speculat cursul valutar al leului în toamna lui 2008, un episod extrem de controversat în istoria pieţei valutare.