Premierul Nicolae Ciucă a semnat decizia de numire în funcție a lui Tudorel Andrei. Conform deciziei care a fost deja publicată în Monitorul Oficial, încă de joi seară, Tudorel Andrei este noul preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Naţional de Statistică, pentru un mandat de 5 ani.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Tudorel Andrei se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Naţional de Statistică, pentru un mandat de 5 ani”, precizează decizia.

Ce studii are noul președinte al INS

Noul președinte al Institutului Național de Statistică este specialist în econometrie și totodată, este și statistician. El este profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, Departamentul de Statistică și Econometrie, este căsătorit și de asemenea are și un copil.

În ceea ce privește studiile acestuia, conform wikipedia.ro, Tudorel Andrei este licențiat în economie al Academiei de Studii Economice din București, unde a urmat cursurile Facultății de Cibernetică și Planificare Economică.

El s-a specializat în aplicarea metodelor cantitative în studiul fenomenelor din economie și în plus, mai este licențiat în matematică, finalizând cursurile Facultății de Matematică ale Universității din București.

Totodată, noul președinte al INS are și un doctorat în economie, specializarea statistică economică fiind obținută la Academia de Studii Economice din București, cu lucrarea „Aplicarea statisticii în studiul fenomenelor de la nivel micro și macroeconomic”.

Ce funcții a mai deținut Tudorel Andrei

Referitor la funcțiile deținute până acum, Tudorel Andrei este membru al Societății Româna de Econometrie, Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățămantului Superior, Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Econometric Society, al Societății Romane de Statistică din România, Asociației Statisticienilor din România, European Science Foundation, Association for Institutional Research, SUA, Journal of Applied Quantitative Methods, Theoretical and Applied Economics (ECTAP), Economic Computation and Economic Cybernetics și International Statistical Institute.

Pe lângă decizia referitoare la Tudorel Andrei, premierul țării a mai semnat și o altă decizie importantă care a fost publicată încă de joi în Monitorul Oficial. Mai exact, Beatrix Gered a fost numită în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Institutului Naţional de Statistică, pentru un mandat de 5 ani.