Florin Cîţu nu pare să fie deloc îngrijorat de soarta sa la Palatul Victoria!
Florin Cîţu îşi întăreşte echipa de consilieri de la Palatul Victoria
Mai sunt doar câteva zile până la citirea moţiunii de cenzură care ar putea dărâma Guvernul, însă Florin Cîţu îşi întăreşte echipa. Două nume s-au alăturat echipei sale de consilieri.
Astfel, vineri, 1 octombrie, premierul Florin Cîţu a aprobat acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului lui Ben-Oni Ardelean.
Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.
Deputatul liberal Ben-Oni Ardelean nu va fi plătit pentru acest post de consilier onorific.
Nu este singura persoană care se alătură echipei de la Guvern. Premierul Florin Cîţu l-a numit şi pe Horia Scarlat în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o altă decizie luată vineri, 1 octombrie.
Iulia Gârbacea, reporter Știrile Pro TV, l-a indicat pe Horia Scarlat ca fiind cel care a agresat-o la congresul PNL. Iulia Gârbacea a acuzat într-o postare pe Facebook un susținător al echipei Cîțu că i-a smuls telefonul și a bruscat-o în timp ce filma la congresul PNL într-o zonă în care acesta nu voia să permită accesul ziariștilor, potrivit G4Media.ro.
Ben-Oni Ardelean, lăsat fără permis în luna aprilie a acestui an, după ce a condus cu o alcoolemie de 0,11
Cel mai recent, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a intrat în atenţia publică în luna aprilie a acestui an, după ce a rămas fără permisul de conducere, fiind prins de poliţişti, în centrul Capitalei, în timp ce conducea maşina sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ben-Oni Ardelean a fost testat cu etilotestul, iar polițiștii au constatat că avea o alcoolemie de 0,11 în aerul expirat. Deputatul a fost amendat cu 1.305 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 90 de zile.
Între 2012 şi 2016, Ben-Oni Ardelean a fost senator în Parlamentul României, ales în judeţul Timiş. În legislatura 2016-2020, Ben-Oni Ardelean a trecut la Camera Deputaţilor, deţinând şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă.
El a câştigat un nou mandat în Parlament la alegerile de anul trecut şi este în continuare vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă, dar şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
Sursa foto: Facebook