Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță sunt astăzi, fără îndoială, doi dintre cei mai fericiţi oameni din România. Actriţa în vârstă de 45 de ani şi medicul militar în vârstă de 42 de ani, fost coordonator al campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid, au devenit soţ şi soţie.
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, petrecere de nuntă la Palatul Snagov
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit astăzi și celebrează evenimentul la Snagov, într-o locație de lux. La petrecere sunt invitați figuri importante din domeniul politic și medical, care vor trebui să respecte o regulă strictă.
Cei doi au spus „da” în fața ofițerului de stare civilă și petrec acum la un restaurant exclusivist din Snagov. Fiind persoane discrete, și-au ținut relația departe de atenția publicului, astfel că și nunta a fost organizată în secret.
Monica și Valeriu sunt împreună de mai bine de un an, iar relația lor a evoluat rapid, ceea ce i-a condus în scurt timp la acest pas important. Petrecerea are loc la Palatul Snagov, iar invitații sunt obligați să respecte un cod vestimentar strict, de tip „Black Tie”.
Codul impune ca bărbații să poarte un sacou negru sau bleumarin, cu rever ascuțit sau de tip șal, pantalonii să fie negri și din același material cu sacoul, iar cămașa albă, preferabil cu plastron. Deși codul se numește „Black Tie”, bărbații vor purta papion negru, nu cravată neagră. Pantofii trebuie să fie negri.
Femeile vor purta rochii elegante, de preferat lungi, iar culoarea neagră este una des întâlnită la astfel de evenimente.
Nașii cuplului sunt Mariana și Ionuț Tudorache, prieteni apropiați.
Meniul pregătit pentru eveniment este unul special, incluzând preparate exclusiviste precum caviarul, dar și preparate românești tradiționale, cum ar fi sarmalele sau peștele. Monica Bîrlădeanu a urmat o dietă strictă înainte de nuntă.
Cum s-a pregătit actriţa pentru ceremonia de astăzi?
Valeriu Gheorghiță a mai fost căsătorit cu o colegă din domeniul medical, având doi copii. Au circulat zvonuri conform cărora relația dintre Monica și Valeriu ar fi început în timp ce acesta era încă căsătorit, însă Monica a clarificat aceste speculații.
Ea a explicat pe rețelele sociale că partenerul său de viață este complet liber de orice obligație, pentru a pune capăt speculațiilor.
“Dragilor, știu că circulă o știre cu informații eronate vizavi de relația mea personală și, ca să nu vă faceți gânduri sau să vă puneți întrebări, îmi doresc să aflați adevărul direct de la mine: partenerul meu de viață e un bărbat absolut necăsătorit, liber de orice obligație”, a transmis actriţa acum ceva timp.
Revenind la nuntă, Monica Bârlădeanu a explicat pentru Viva cum s-a pregătit pentru evenimentul special.
„E adevărat că în ultima vreme sunt aproape zilnic la sală. Am simțit nevoia să cultiv și să fiu încăpățânată în legătură cu această disciplină. Pentru că, cel puțin femeia, pe măsură ce înaintează în vârstă, are nevoie masivă de activitate fizică și de menținerea masei musculare.
Pe care o pierzi practic, în fiecare an. Și, în sensul acesta, strict bazat pe sănătate și nu pe vanitate, m-am hotărât să cultiv și să mă țin de această disciplină. (…)
Am voință, dar tocmai pentru că în momentul în care îmi spun ‘nu am chef, acela e momentul în care știu că trebuie să calc peste acest ‘nu am chef și să mă duc. Pentru că ‘nu am chef este un criteriu foarte periculos.
Dacă faci lucrurile bazate pe ‘am chef, nu am chef, te duci la vale complet. Practic, nu reușești să cultivi absolut nimic. Nu poți să fii consecvent în legătură cu nimic, să fii serios în legătură cu nimic, dacă ‘am chef sau n-am chef este un criteriu”, a mărturisit vedeta.