„Vrei să slăbeşti? Nu mai mânca după ora 6 seara.” De câte ori ați auzit acest clişeu, pe motiv că astfel veți reuși să dați jos kilogramele acumulate? Cât este de adevărat că ne îngraşăm dacă mănâncăm după ora 18.00? Sau, mai curând, este un avertisment pentru cei care nu mănâncă în timpul zilei, dar „recuperează” seara, în faţa televizorului?
Unul dintre motivele principale pentru toată panica creată în jurul ultimei mese a zilei este creșterea în greutate. Iată că, acum, un nou studiu contrazice această teorie, potrivit HuffingtonPost.
Ce a presupus studiul făcut de experții din Anglia
Tim Spector, profesor de epidemiologie genetică la King’s College din Londra, a urmărit obiceiurile alimentare ale peste 80.000 de utilizatori ai aplicației Zoe Health Study, pentru a vedea ce impact a avut ora mesei asupra sănătății și greutății participanților. Acestora li s-a cerut să mănânce în timpul unei ferestre de zece ore, auto-selectate, care se potrivea cel mai bine stilului lor de viață (acesta este elementul cheie), ca o formă de ”post intermitent”. Rezultatele preliminare au sugerat că mâncatul la ora 21:30 s-ar putea să nu afecteze sănătatea metabolică atât de mult pe cât s-a crezut.
Cum ajută o fereastră de hrănire restricționată în timp (TRF)
Sarah Berry, profesor asociat în nutriție la King’s College din Londra, a explicat: „Atunci când oamenii respectă o fereastră de hrănire restricționată în timp (TRF), își reduc neintenționat aportul zilnic de calorii cu o medie de 300 de calorii, ceea ce, evident, ajută la pierderea în greutate, chiar și atunci când nu există modificări ale aportului de calorii, TRF pare să producă îmbunătățiri ale sănătății metabolice”. Conform experților, compoziţia nutriţională ar trebui să fie formată proteine de calitate şi fibre, iar cea procentuală ar trebui să respecte următoarele proporţii: 25-30% proteine şi 75-75% legume verzi, fără amidon: mai precis interzis la fără cartofi, paste sau orez. Dacă simţiți că aveți nevoie de alimente cu amidon, folosiți-le cît mai bine drămuite.
Care este cel mai bun moment pentru a mânca seara
În concluzie, cel mai bun moment pentru a mânca, seara, pentru sănătatea metabolică, este acela care vi se potrivește cel mai bine, atâta timp cât aveți o fereastră de hrănire restricționată în timp. Berry a adăugat: „În viața de zi cu zi masa luată la ora 18:00 pur și simplu nu este practică. Există dovezi care sugerează că mâncatul până la ora 20:00 este mai eficient și mai ușor de gestionat pentru efectele metabolice și de slăbire, deși nici acest lucru nu este bătut în cuie”.
Digestia este mai lentă seara
Digestia este în mod normal mai lentă seara, din cauza resurselor scăzute de energie. Dacă ne lăcomim în această parte a zilei, alimentele rămân mai mult timp în stomac şi tind să fermenteze, ceea ce duce la formarea de gaze, balonare şi disconfort. Pentru a face faţă efortului, organismul sustrage energia de la alte organe, pentru a susţine digestia, scrie csid.ro. Peste noapte, între orele 23 şi 3 dimineaţa, canalele vezicii biliare şi cel al ficatului ating pragul maxim de energie.
Aceste organe au rolul de a curăţa sângele şi de a ne asigura în felul acesta un somn odihnitor. Însă, când mâncăm la ore târzii, energia lor nu mai este centralizată asupra purificării organismului, consecinţele fiind indigestia, insomnia şi senzaţia de oboseală dimineaţa. Mai mult, pentru că toxinele nu au fost eliminate complet din organism, există riscul să fie stocate la nivelul articulaţiilor, expunându-ne riscului de artrită.