Numărul de maşini aflate în circulaţie, dar şi al accidentelor rutiere este în creştere. Toate acestea îi determină pe asigurătorii auto să majoreze tarifele, cel puţin la poliţele Casco. Valoarea primei va depinde, printre altele, de antecedentele în trafic ale şoferului şi de mărimea localităţii în care acesta locuieşte.
Un studiu realizat de Eurostat plasează România pe locul doi la nivel european în clasamentul ţărilor cu cele mai multe accidente rutiere. Una dintre consecinţele directe este că, în primele nouă luni ale anului 2006, valoarea daunelor pe segmentul Casco s-a ridicat la 178,65 milioane euro, reprezentând o creştere de peste 100% comparativ cu perioada similară din 2005. De asemenea, aşa cum arată site-ul specializat www.1asig.ro, în intervalul 2002-2005, valoarea daunei medii, numai în portofoliul unuia dintre jucătorii importanţi, Allianz Ţiriac, a crescut de la 540 până la 860 de euro, în condiţiile în care frecvenţa daunelor s-a mărit de la 55% la peste 65%. Una din explicaţiile acestor cifre se regăseşte şi în faptul că peste 99% din poliţele pe segmentul Casco nu au franşiză. Dar câţiva dintre jucătorii importanţi din piaţă s-au hotărât să introducă franşiza fixă (în cuantum de circa 100-150 de euro) în cadrul poliţei Casco. „Acest fapt va conduce, probabil, doar la scumpirea asigurărilor fără franşiză, pentru cei care acceptă franşiza poliţa urmând să coste cam tot atât cât era şi până acum“, consideră Radu Ionescu, manager de produs Casco la Generali Asigurări. De ce este necesară apariţia acestei taxe pe care asiguratul o va suporta din buzunarul său în cazul apariţiei unei daune? Analiştii pieţei afirmă că, în ultimii ani, numărul maşinilor noi comercializate în leasing a crescut, în medie, cu 10% pe an. Iar în portofoliul de leasing, unde asigurarea Casco este obligatorie, mai puţin de 20% din utilizatori au „strâns“ aproximativ 60% din totalul daunelor înregistrate pe acest segment. „Există persoane care solicită despăgubiri pentru absolut orice. Am cunoscut chiar un caz în care, pe o durată de zece luni, utilizatorul a reclamat la asigurător opt daune. Prin introducerea franşizei nu urmărim practic decât conştientizarea asiguraţilor, creşterea grijei acestora faţă de bunul asigurat“, explică Radu Ionescu.
Şi totuşi, nu numai introducerea franşizei este cea care va conduce în final la scumpirea poliţelor auto, ci şi tendinţa de a introduce tarife segmentate. Allianz Ţiriac a introdus obligatoriu în urmă cu două luni franşiza pentru daune parţiale la persoane fizice şi tarife diferenţiate de Casco în funcţie de profilul şi istoricul clientului. Surse din piaţă susţin că Generali, Asirom şi Omniasig se gândesc să facă aceeaşi mişcare, constrânse fiind de neconcordanţa dintre nivelul daunelor existente pe auto şi volumul primelor plătite de clienţi. Pe de altă parte, există şi societăţi care luptă în continuare pentru acapararea de cote de piaţă, chiar dacă acest lucru înseamnă sacrificarea profiturilor. La cei care luptă pentru o poziţie de top, cum ar fi BT Asigurări, Asitrans sau BCR Asigurări, este de aşteptat ca tarifele la Casco să rămână momentan neschimbate.
Segmentarea tarifelor de Casco va ţine cont de o serie întreagă de date privind asiguratul şi nu numai de maşina acestuia. Noile tarife vor lua în considerare vârsta, sexul, starea civilă, experienţa de conducere a asiguratului, zona în care este utilizat autovehiculul, scopul în care acesta este folosit (la maşinile de taxi, de exemplu, rata daunei ajunge la peste 200%), precum şi numărul de accidente sau amenzi pe care le-a avut asiguratul în ultima perioadă de timp. Aplicarea acestor tarife diferenţiate va avea ca efect scumpirea poliţei pentru un anumit tip de utilizatori, dar şi o uşoară ieftinire pentru alte categorii de utilizatori. Astfel, criteriul regional va indica un risc mult mai ridicat în Bucureşti faţă de Sălaj sau Botoşani, de exemplu. Aria geografică de utilizare a autovehicului va fi taxată mai mult dacă traficul este mai intens, iar populaţia respectivei zone, mai numeroasă. Pentru „începătorii“ care au sub 25 de ani, prima de asigurare va fi, la rândul ei, ceva mai piperată. Există şi reversul medaliei: pentru asiguraţii buni, cu experienţă în conducerea autovehiculelor şi care nu au avut incidente, bonusurile acordate de asigurători pot merge până la 50% din valoarea poliţei. Este de aşteptat ca, odată cu integrarea în UE, să ajungem şi la o maturizare a pieţei asigurărilor şi, implicit la o corelare a nivelului daunei cu cel al poliţei auto.
Creşte riscul, la fel şi prima
«Tarifele segmentate vor însemna, pentru o parte a asiguraţilor, o majorare (uneori substanţială) a valorii primei, dar pentru alţii primele vor fi aproximativ la fel sau chiar mai mici.»
Radu Ionescu, manager de produs Casco la Generali Asigurări
Cât vor costa viitoarele poliţe CASCO
Exemplele sunt calculate pentru un autoturism Dacia Logan nou cu o valoare de 8.200 de euro.
500 de euro Prima anuală pentru un asigurat persoană fizică domiciliat în Bucureşti, cu vârsta până în 23 de ani şi vechimea permisului de conducere până într-un an.
390 de euro Prima anuală pentru un asigurat persoană fizică domiciliat în Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani şi vechimea permisului de conducere de peste 11 ani şi fără accidente rutiere în ultimii doi ani.
430 de euro Prima anuală pentru un asigurat persoană fizică domiciliat în judeţul Mehedinţi, cu vârstă de până în 23 de ani şi vechimea permisului de conducere sub un an.
330 de euro Prima anuală pentru un asigurat persoană fizică domiciliat în judeţul Mehedinţi, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani şi vechimea permisului de conducere de peste 11 ani şi fără accidente rutiere în ultimii doi ani.