Inainte de Revolutie, Cristian Dulgheru muncea ca masinist intr-o tipografie si era pasionat de culturism. Ideea de a infiinta o revista de culturism i-a venit in primavara anului 1990, insa marea problema era, bineinteles, lipsa banilor. Cum era convins insa ca cerere pentru o astfel de revista exista, i-a venit ideea unui imprumut de la o cooperativa de credit. "M-am gandit sa tiparesc un poster cu un culturist pe care sa il vand pentru a face rost de bani pentru revista. Am facut actele pentr
Inainte de Revolutie, Cristian Dulgheru muncea ca masinist intr-o tipografie si era pasionat de culturism. Ideea de a infiinta o revista de culturism i-a venit in primavara anului 1990, insa marea problema era, bineinteles, lipsa banilor. Cum era convins insa ca cerere pentru o astfel de revista exista, i-a venit ideea unui imprumut de la o cooperativa de credit. „M-am gandit sa tiparesc un poster cu un culturist pe care sa il vand pentru a face rost de bani pentru revista. Am facut actele pentru a cere un imprumut de 25.000 lei, insa cand a venit momentul sa imi dea banii, functionarul respectiv mi-a spus sa vin cu parintii. Aveam 21 de ani si fata de copil, iar functionarului i-a fost frica sa imi dea o suma atat de mare de bani, cu toate ca aveam toate actele”, spune Cristian Dulgheru. A tiparit posterul respectiv in 10.000 de exemplare pe care le-a vandut in aproximativ doua luni. Dupa ce le-a vandut pe toate, avea in buzunar 80.000 lei, pe care i-a investit in revista de culturism. Aceasta nu s-a dovedit insa a fi o afacere si, vreme de cativa ani,
incasarile acopereau practic doar cheltuielile. „Nu reuseam sa vand reclama. Nimeni nu vroia sa cumpere reclama la mine in revista.
Mi-a venit insa ideea sa vand eu produse carora sa le fac reclama in revista mea de culturism”, declara Dulgheru.
In anul 1994 a gasit pe cineva care incerca sa vanda suplimente proteice pentru sportivii din salile de culturism. Le aducea practic cu sacosa din Ungaria si incerca sa le distribuie in salile de forta din Cluj. Dulgheru i-a propus un experiment: sa faca reclama produselor in revista lui si sa vada care este efectul. In cateva zile a vandut cateva sute de bucati. Afacerea incepea sa se dezvolte, in sensul ca faceau importuri de suplimente proteice pe care le promovau si vindeau prin intermediul revistei lui Cristian Dulgheru, care oprea doar un comision.
In anul 1994, acesta il cunoaste pe Paul stefanescu, profesor la un institut de cercetari, caruia ii cere sa ii conceapa o mostra de supliment proteic. Cristian Dulgheru avea in minte ideea de a trece de la faza de importator la cea de producator de suplimente proteice. Dupa cateva zile profesorul ii prezinta o mostra din suplimentul conceput, ceea ce il determina sa inchirieze un spatiu la Buftea si sa treaca la productie. „Succesul a fost imediat. In doua luni am vandut cateva tone de supliment proteic, incasarile fiind de aproape 50.000 de dolari”, spune Dulgheru. Ideea afacerii era simpla si eficienta. Producea suplimentul proteic, ii facea reclama in propria revista si il vindea fie in salile de culturism sau diverse magazine, fie le livra prin posta celor care faceau comanda. Banii incasati i-a investit in achizitionarea unui teren la Buftea si in constructia fabricii. „Terenul m-a costat 10.000 de dolari, iar constructia si utilajele aproximativ 40.000 de dolari”, continua Dulgheru.
Revista l-a ajutat sa-si faca reclama propriilor produse
Cea mai mare problema a fost achizitionarea materiei prime. Nemaiavand bani a trebuit sa ii convinga pe furnizori sa ii dea marfa cu plata la o luna. Trecerea la productia proprie s-a simtit imediat in cifra de afaceri. Firma Redis, pe care o infiintase in anul 1994, avea cifra de afaceri relativ ridicate, in anul 1996 aceasta fiind de peste 92.000 de dolari. Investitia in fabrica a inceput sa fie simtita in cifra de afaceri in anul 2000, cand aceasta a urcat la peste 125.000 de dolari, dupa o scadere in 1999 la 56.000 de dolari. Dupa un an de activitate dezvoltase deja patru produse si avea 20 de angajati. Acum numarul produselor este de 23, iar cel al angajatilor permanenti este de 40, la care se mai adauga inca 20 de colaboratori. Dupa anul 2000 afacerea aproape ca a explodat, cifra de afaceri ajungand anul trecut la aproape 200.000 de dolari, rata profitului fiind de aproximativ 30%. Intre timp Dulgheru a deschis un magazin propriu si a investit 2.000 de dolari intr-un site, prin intermediul caruia sa isi vanda produsele. „Doar 3-4% din vanzari se fac deocamdata prin intermediul acestui site. Cel mai mult se vinde tot prin comanda telefonica sau prin livrarea direct in salile de culturism”, explica Dulgheru. Aparent afacerea dezvoltata de acesta este una de nisa, care depinde intr-o foarte mare masura de numarul celor care sunt practicanti de culturism. „Piata in acest domeniu este foarte mare. Sunt sali de forta care au si 400 de abonati. Numai in Bucuresti cred ca sunt 120 de sali, care au in medie cate 250-300 de abonati. Cu toate ca numarul clientilor este destul de mare, problema este sa ajungi la ei. Faptul ca am avut propriul mijloc prin care sa fac reclama m-a scutit de multe cheltuieli. Chiar daca revista de culturism nu mi-a adus profituri, fara ea afacerea cu suplimente proteice nu cred ca ar fi functionat”, incheie Cristian Dulgheru.
Business start
Tipul afacerii: productie de suplimente proteice
Investitia minima: in afara infrastructurii (terenul si hala de productie) sumele care trebuie investite variaza in functie de tipul suplimentului proteic care se doreste a fi fabricat. Cea mai mica investitie necesara este de 4.000 de dolari pentru productia de pulberi proteice, insa pentru alte produse achizitionarea utilajelor poate ajunge si la 400.000 de dolari. Pulberile (de genul concentratelor care sunt preparate pentru sportivi) au avantajul ca se livreaza usor si sunt relativ ieftin de produs. Unul dintre cele mai importante aspecte este reteta suplimentelor proteice. Trebuie sa gasiti un specialist in domeniu care sa conceapa aceste retete.
Autorizatii: fiecare tip de supliment proteic trebuie avizat de Ministerul Sanatatii inainte de a fi scos pe piata. Cristian Dulgheru spune ca, in general, cheltuielile cu avizarea unui singur tip se ridica la aproximativ 500 dolari.
Context de piata: numai in Bucuresti sunt aproximativ 120 de sali de culturism, care au fiecare, in medie, cate 300 de sportivi. Cristian Dulgheru spune ca, in afara de el, mai exista inca trei producatori. Mai sunt insa si importatorii.
Alte sfaturi: sistemul de distributie este foarte important. Fiind o afacere de nisa, nu este necesara deschiderea unui magazin care ar putea ridica spectaculos costurile lunare ale afacerii. Un sistem prin care produsele sa fie livrate direct salilor de culturism se poate dovedi mult mai eficient. Nu neglijati nici promovarea produselor si dezvoltarea unui sistem de livrare la comanda, prin telefon sau Internet.