Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunțat existența a 525 de focare active de pestă porcină africană în ţară, mai exact, în 40 de juețe.
”În Romania, la data de 02.10.2020, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 40 de judeţe din care în 36 de judeţe sunt afectaţi de virusul pestei porcine africane atât porcii domestici cât şi mistreţii, în 2 judeţe sunt afectaţi de virusul PPA numai mistreţii, iar în 2 judeţe sunt afectaţi numai porcii domestici. În prezent sunt active un număr de 525 de focare PPA, din care 14 focare în exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii comerciale de tip A”, a transmis ANSVSA, întrun comunicat.
Totodată, potrivit sursei citate, în intervalul 24.09. – 30.09.2020 au fost înregistrate 27 focare noi de PPA şi au fost stinse 19 focare.
”De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.918 cazuri la mistreţi în 38 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor”, a transmis ANSVSA.
Județele unde pesta porcină face ravagii
În ceea ce prvește cele mai afectate județe din țară, potrivit sursei citate,în judeţul Teleorman s-au înregistrat cele mai multe cazuri de mistreţi morţi, cu PPA, respectiv 492, iar 48 de mistreţi bolnavi au fost vânaţi.
În același timp, ăeste o sută de cazuri la mistreţi s-au mai înregistrat în judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Tulcea şi Vâlcea.
Din păcate însă, până în prezent, nu există niciun vaccin care ar putea combate această boală, iar singura metodă rămâne protejarea sănătăţii animalelor.
Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană sau boala lui Montgomery, este o boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă și foarte severă a porcilor domestici și mistreților, cauzată de un virus ADN dublu catenar din familia asfarviride care se propagă foarte rapid în populația porcină prin contact direct sau indirect.
Pesta porcină africană provoacă pierderi economice mari din cauza depopulării catastrofale a fermelor de porci în zonele afectate prin decesul și sacrificare lor, punerea în aplicare a măsurilor sanitare și impunerea restricțiilor comerciale. Pesta porcină africană este o boală transfrontalieră care se poate răspândi rapid de la o țară la alta și este una dintre cele mai periculoase boli ale porcinelor, fiind inclusă în lista A a Organizației mondiale pentru sănătate animală (OIE).