Acest sprijin  este neimpozabil și are rolul de a sprijini angajații în acoperirea cheltuielilor de relocare, inclusiv pentru locuință sau reîntregirea familiei, după caz. Măsura are ca scop încurajarea mobilității forței de muncă și reducerea șomajului prin facilitarea accesului la oportunități de angajare în alte regiuni.

Prima instalare

Prima de instalare se acordă şi persoanelor de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 luni.

Astfel, statul oferă un sprijin financiar considerabil celor care își schimbă domiciliul pentru un loc de muncă într-o altă localitate. Suma poate ajunge și până la 15.500 lei, în funcție de situație.

În ciuda sumei deloc mici, nu multă lume este dispusă să se relocheze. Spre exemplu, în județul Iași doar patru persoane au beneficiat de această facilitate, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Spre comparație, în județul Hunedoara au fost înregistrate 31 de persoane, iar în Alba au fost 14 beneficiari pe parcursul anului 2024.

Cât se dă

Persoanele înregistrate ca șomeri care își schimbă domiciliul pentru un loc de muncă aflat la o distanță mai mare de 50 km pot beneficia de prima de instalare, după cum urmează:

  • 500 lei – pentru persoanele care se mută singure într-o altă localitate.
  • 500 lei – pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei. Adică soț/soție sau copii aflați în întreținere, inclusiv în cazul familiilor monoparentale.
  • Ambii soți beneficiază de primă, dar unul va primi suma de 12.500 lei. Iar celălalt o sumă suplimentară de 3.500 lei.

Plata se face în două tranșe:

  • 50% la data instalării în noua localitate.
  • 50% după 12 luni de la angajare.

Cine e eligibil

Această măsură sprijină mobilitatea forței de muncă. Dar și facilitează accesul șomerilor la oportunități profesionale mai bune. Banii se dau în două tranșe: 50% la data instalării și 50% după un an de la angajare. Cu condiția păstrării locului de muncă.

Există și situații în care prima se acordă într-o singură tranșă. Dar numai dacă angajatorul sau autoritățile locale asigură locuință de serviciu. Ori suportă cheltuielile aferente chiriei.