O altă persoană a fost reținută în scandalul lui Dumitru Buzatu. Decizia a fost luată chir astăzi de de procurorii DNA, fapta fiind solicitarea unei mite de peste 700.000 de lei.
Un expert care ar fi primit 714.000 lei de la omul de afaceri care l-a mituit şi pe preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reţinut sâmbătă de procurorii DNA.
Potrivit DNA, bărbatul este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Procurorii spun exact ce s-a întâmplat în dosarul lui Dumitru Buzatu
Procurorii susţin că, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică, ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.
În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective (martor în cauză) şi preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor (circa 3.000.000 euro) şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.
În acest context, CJ Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică) administrată de bărbatul reţinut sâmbătă, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.
„După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realităţii din teren), în data de 22.06.2022, respectiv în perioada 07 – 15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu CJ Vaslui şi implicit de ‘a favoriza’ societatea omului de afaceri (în sensul de a i se achita în totalitate facturile de circa 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).
De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul CJ Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate. În contextul menţionat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.
După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat CJ Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului, care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru, spun procurorii.
Expertul reţinut urmează să fie prezentat duminică Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.