Coronavirusul lovește din nou. Mexicul a înregistrat primul deces provocat de virusul ucigaș pe teritoriul său, au informat duminică presa mexicană şi două persoane familiare cu acest caz.
Cunoscutul jurnalist de televiziune mexican Joaquin Lopez-Doriga a declarat pe Twitter că omul de afaceri Jose Kuri a murit după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus în urma unei călătorii în Statele Unite, potrivit Reuters, citată de agerpres.
De asemenea, două persoane familiare cu acest caz, au confirmat la rândul lor că omul de afaceri, un apropiat al magnatului Carlos Slim, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a decedat.
Totuși, Ministerul Sănătăţii din Mexic a dezminţit duminică relatările privind decesul lui Kuri, precizând că Jose Kuri este în viaţă, dar în stare critică.
Până în prezent, la nivel global, bilanţul pandemiei de coronavirus a ajuns la 162.000 de persoane infectate şi la peste 6.000 de decese.
China continentală a raportat duminică 16 noi cazuri de infectare, în scădere de la 20 cu o zi mai devreme. Astfel, numărul total de cazuri confirmate din China a ajuns la 80.860.