Sâmbătă și duminică, între orele 8:00 și 18:00, circulația pe varianta de ocolire a municipiului Arad va fi închisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), pentru efecturarea testului de încărcare statică a podului situat peste râul Mureș.
Potrivit unui comunicat remis de CNADNR, circulația va fi închisă pe tronsonuol cuprins între km 0 și km 12+250 al variantei de ocolire, adică între km 535+986 și km 548+236 pe A1. Podul peste Mureș se află la km 7+360.
Șoferii sunt anunțați că traficul rutier se va desfășura astfel:
– Pentru relaţia Timişoara-Nădlac:
Timişoara – intersecţie nod rutier IC4, km 535+986 (Autostrada A1, Timişoara – Arad) cu DN 69, km 44+450 (Arad) – Strada Ştefan cel Mare – Gara Aradu Nou – Podul Mureş – Zona III Micalaca – Strada Polivalentă – Piaţa Podgoria – Gara CFR – Piaţa UTA – Calea Aurel Vlaicu – sens giratoriu Mall Armonia – DN 7, km 552+820 – Nădlac
– Pentru relaţia Nădlac – Timişoara:
Nădlac – intersecţie nod rutier IC1, km 548+236 (Autostrada A1, Timişoara – Arad) cu DN 7, km 553+826 – sens giratoriu Mall Armonia – Calea Aurel Vlaicu – Piaţa UTA – Gara CFR – Piaţa Podgoria – Strada Polivalentă – Zona III Micalaca – Podul Mureş – Gara Aradu Nou – Strada Ştefan cel Mare – DN 69, km 46+200 – Timişoara
“Dirijarea şi informarea participanţilor la trafic vor fi realizate de piloţi de circulaţie care se vor afla în permanenţă la capetele sectorului de drum restricţionat. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea temporară corespunzătoare închiderii circulaţiei”, se arată în comunicatul companiei.