În primii ani a străbătut peste 80.000 de km prin toată ţara încercånd să våndă produsele firmei. A fost dificil, dar munca de atunci se vede astăzi în profitul companiilor Antoniei Ceposu.
„Oameni de oţel, afaceri de oţel, parteneriate de oţel“, cu această filozofie a încercat să se impună Antonia Ceposu pe piaţa producătorilor şi distribuitorilor de produse siderurgice şi de materiale de construcţii. O campanie puternică de marketing şi investiţii impresionante în domeniul resurselor umane au fost măsurile pe care le-a luat pentru a dezvolta afacerea. Iar strategia se pare că a funcţionat de minune. Metabras şi Metabras Prod, firmele conduse de Antonia Ceposu, au avut în 2007 o cifră de afaceri cumulată de peste 37 de milioane de euro. Tot anul trecut, cu investiţii ce au depăşit 2,2 milioane de euro, a fost lansat Steel Service Center, axat pe procesarea oţelului beton şi a tablei.
Un obiectiv extrem de important îl reprezintă dezvoltarea firmei de construcţii, în care Antonia Ceposu anunţă că investeşte peste un milion de euro. „2008 este un an de consolidare, în care Metabras continuă planurile de investiţii. Avem multe direcţii de dezvoltare, care vizează partea de procesare a metalului, imobiliarele şi construcţiile. În prezent, dezvoltăm un cartier rezidenţial, proiect care se află într-un stadiu avansat de execuţie“, susţine femeia de afaceri.
În business, dar nu numai, Antonia Ceposu se bucură de sprijinul necondiţionat al familiei. Investeşte şi în cultură, Metabras fiind partenerul turneului naţional susţinut de solista Felicia Filip. „Îmi place foarte mult Felicia Filip ca om. Am auzit-o de multe ori cåntånd, are o voce minunată“, spune directorul general Metabras.
Cum gåndeşte Antonia Ceposu, dar şi cum a ajuns să strångă o avere de aproximativ 20 de milioane de euro, aflăm duminică la „Oameni în Top“.
Subiectele emisiunii
Culisele economiei
Poliţele CASCO se scumpesc. An de an auzim acest anunţ, an de an asigurătorii vin cu aceleaşi motive. Care este preţul corect al asigurărilor, dar şi care sunt cele mai grave probleme ale unui sistem care trebuie regåndit din temelie, aflăm la „Culisele economiei“.
Trenduri
Sunt intime, luxoase şi au un stil inconfundabil. Iar, de ceva timp, au apărut şi în Romånia. Vorbim de boutique hoteluri, un concept care prinde foarte bine printre turiştii corporate. Cum arată, dar şi ce servicii oferă clienţilor boutique hotelurile, vedem la „Trenduri“.
Fabrica de bani
În urmă cu un deceniu, numărai pe degete romånii care apelau la un peisagist pentru a-şi amenaja grădinile. Acum, lucrurile s-au schimbat. Gusturile s-au mai rafinat, iar oamenii par mai bogaţi. Astfel, firmele specializate în amenajarea grădinilor înfloresc de la an la an. Ioana Petrache deţine un astfel de business. A pornit la drum în anul 2000, cu un magazin în care vindea, printre altele, plante pentru grădină. Acum şi-a extins afacerea, iar amenajarea de grădini îi aduce, în fiecare an, un profit de aproximativ 100.000 de euro. Care este secretul succesului într-o astfel de afacere, vedem la „Fabrica de bani“.
Clasamente si opinii
Care este locul din Romånia unde merită să trăieşti? Nu mai puţin de 24 de criterii, şi exact 50 de oraşe. Acestea sunt cifrele pe care redactorii Capital le-au pus în ecuaţia a cărei rezolvare o aflăm duminică.