Banca Piraeus, una dintre principalele instituţii bancare din Grecia, a anunţat că vrea să participe la acţiunea guvernului stângii radicale de combatere a sărăciei propunând clienţilor săi aflaţi în dificultate să le anuleze datoria de la împrumuturile pentru consum, relatează AFP.
„Pentru a uşura situaţia clienţilor îndatoraţi care au venituri foarte reduse din cauza crizei”, banca lansează un „program de remitere şi de restructurare” a datoriei lor cu scopul de a „lupta împotriva crizei umanitare”, a indicat instituţia într-un comunicat.
Această iniţiativă se va traduce prin „ştergerea a 100% din datoriile până la 2.000 de euro vizând împrumuturi pentru consum şi prin carduri de credit”, a precizat banca.
Ea propune şi o „îngheţare a împrumuturilor imobiliare şi o ştergere a dobânzilor” pentru aceste împrumuturi ale debitorilor săi aflaţi în dificultate.
De aceste măsuri vor beneficia clienţii băncii care vor fi încluşi în noul program de ajutoare sociale lansat de guvernul grec.
Acest program, care a fost prima lege votată de noua majoritate a stângii radicale, prevede în special sprijin financiar pentru cei mai săraci, ajutoare alimentare şi locuinţe pentru a face faţă „crizei umanitare” generate de şase ani de recesiune prin care a trecut ţara până acum, potrivit uneia din temele de bază ale campaniei stângii.
Dosarele solicitanţilor au început să fie primite de administraţii în această săptămână şi primele vărsări de bani sunt prevăzute să aibă loc în iunie.
Mai mulţi conducători de bănci şi-au părăsit posturile odată cu venirea la putere a Syriza, ceea ce nu a fost cazul la Banca Piraeus. Creditele nesigure ale băncilor elene, corespunzând împrumuturilor nerambursate de peste 90 de zile, reprezintă în medie 35% din portofoliul lor.AGERPRES