Cursurile de educaţie financiară se vor ţine în fiecare joi în perioada menţionată în afara orelor de lucru cu publicul ale unităţilor BCR, în cadrul programului "Şcoala de bani". 

"Şcoala de bani este un program de educaţie financiară care vorbeşte dincolo de definiţii, sintagme şi teorii. Vorbeşte despre nevoi şi aspiraţii, despre cum putem să obţinem bunăstarea şi să ne îndeplinim visurile prin administrarea cât mai eficientă a banilor. Şi o face bazându-se, în primul rând, pe interacţiunea umană, fără nicio interacţiune comercială, cu sinceritate, asumare şi empatie. Educaţia trebuie să fie cu şi despre oameni, iar obiectivul nostru este să creştem încrederea românilor în deciziile lor financiare, pentru a contribui la crearea de prosperitate în România", a declarat Sergiu Manea, CEO BCR. 

Un curs de educaţie financiară se desfăşoară, în mod normal, pe parcursul a 90 de minute, cu aproximativ 20 de cursanţi adulţi, toate materialele de curs fiind puse la dispoziţie de BCR. Cei interesaţi se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, unde pot consulta şi calendarul activităţilor, dar şi în orice sucursala BCR. 

În ultimii doi ani, cei peste 1.000 de angajaţi ai BCR care au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară, au reuşit să ofere astfel de cursuri către aproximativ 70.000 de români, din care 30.000 de adulţi şi 40.000 de copii şi tineri. 

Toate studiile desfăşurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educaţie financiară în Europa. Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din acest an a plasat România pe ultimul loc din 127 de ţări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condiţiile unei medii europene de 55%. 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe. BCR este banca nr. 1 în România pe segmentele de economisire şi creditare şi este cel mai valoros brand financiar din România. 

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri şi 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR pune la dipoziţia clienţilor cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi e-commerce. 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajaţi deservesc 16,1 milioane de clienţi în cadrul a 2.600 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Şerbia). 

La sfârşitul lui 2017, Erste Group deţinea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde euro, precum şi un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.