Banca Transilvania a inaugurat, la Roma, Sucursala Italia. Este prima instituție de credit cu acționari români care va desfășura operațiuni în Italia
Din 6 februarie, Banca Transilvania a devenit prima instituție de credit cu acționari români care desfășoară activități în Italia. Inaugurarea sucursalei a avut loc în prezenţa ambasadorului României la Roma, Dana Constantinescu, anunță Agerpres. Ideea extinderii băncii noastre în Roma s-a născut anul trecut, în primăvară. Aceasta a fost primită cu entuziasm de toată lumea – de la acţionari, la angajaţi. Iată că, la câteva luni de la acel moment, vedem că ideea s-a materializat. Sperăm ca, în Italia, să avem succesul din România', a declarat președintele și acționarul BT, Horia Ciorcilă, la deschiderea sucursalei.