Încă 119 cazuri de rujeolă confirmate în şapte judeţe au fost raportate săptămâna trecută, totalul îmbolnăvirilor ajungând la 20.000, dintre care 64 de decese.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, în perioada 27 aprilie – 1 mai au fost raportate încă 119 cazuri în judeţele: Satu Mare – 35; Neamţ – 34; Cluj – 23; Suceava – 19; Timiş – 4; Bihor şi Braşov – câte 2.
Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2 – 4 săptămâni; confirmarea şi clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni, precizează sursa citată.
Rujeola, cunoscută mai bine sub numele de pojar, este o boala infecţioasă care adesea duce la complicaţii. La nivel global, rujeola rămâne o cauză importantă de deces în rândul copiilor, estimându-se că aproximativ 160.000 de copii mor în fiecare an din cauza complicaţiilor bolii, informează experţii din cadrul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor.
Avertisment din partea UNICEF
Potrivit ultimelor informaţii, majoritatea ţărilor au suspendat campaniile de imunizare în masă împotriva poliomielitei, iar 25 de ţări au amânat campaniile de vaccinare antirujeolică a populaţiei, notează un comunicat al Fondului ONU pentru copii de la finalul lunii aprilie.