Pe lângă pandemia de coronavirus care a acaparat lumea de aproape doi ani de zile, o altă boală misterioasă a început să facă victime. Au fost raportate oficial până acum zeci de cazuri, iar printre simptome se numără halucinațiile și durerile inexplicabile.
O boală neurologică misterioasă a fost descoperită în Canada, iar numărul celor afectați este ordinul zecilor. Potrivit The Guardian, cele mai multe cazuri au apărut într-o zonă slab populată din New Brunswick, iar oamenii de știință continuă să creadă că toate cazurile ar fi fost declanșate de factori de mediu.
În ceea ce privește simptomele, Alier Marrero, neurologul care a identificat primul focar susține că pacienții se confruntă cu dureri inexplicabile, spasme și schimbări de comportament.
În același timp, medicul precizează că multe persoane au mai prezentat semne de declin cognitiv, pierdere de masă musculară, salivare și clănțănit din dinți, dar și halucinații înspăimântătoare, lucru care face ca boala misterioasă să fie și mai dificil de înțeles.
Până în momentul de față, 48 de cazuri au fost recunoscute public. Pe de altă parte, oficialii care sunt la curent cu toate cercetările asupra focarului au declarat pentru The Guardian că numărul persoanelor afectate depășește în prezent 100.
Autoritățile nu au depistat cauza bolii
Pe de altă parte, la finele lunii octombrie, ministrul Sănătății din New Brunswick, Dorothy Shephard, anunța că un raport epidemiologic nu a găsit nicio dovadă semnificativă că vreo hrană, comportament sau expunere la mediul cunoscut ar putea fi responsabilă de această boală.
„A fost doar o demonstrație a cât de incompetente și dezorganizate sunt autoritățile din provincie”, a spus Ellis. Totodată, acesta a mai adăugat faptul că numeroase familii sunt „devastate” de răspunsul autorităților. ”Este păcat că tatăl meu și atât de mulți alții trebuie să fie implicați în această mizerie.” a continuat Ellis.
O reacție în acest sens a venit și din partea personalului agenției de sănătate publică din Canada. Sursa citată s-a declarat exxtrem de uimită de declarațiile făcute în cadrul conferințe de presă, dar și de lucrarea controversată, punând la îndoială sugestia provinciei că nu există nicio legătură între cazuri.
Ulterior, un cercetător a declarat pentru sursa citată că orice persoană ar înțelege că nu va găsi nimic doar privind fenomenul. El a adăugat că este nevoie de un grup de control pentru a aflat adevărul.
„A fost incredibil. Chiar și un neprofesionist înțelege că nu vei găsi niciodată nimic doar privind fenomenul în sine. Trebuie să ai un grup de control… este doar epidemiologie pentru începători”, a spus un om de știință pentru The Guardian.