Cetăţeanul obişnuit care se uită la televizor în aceste zile ca să vadă criza în direct are toate şansele să nu mai înţeleagă nimic. Pe de o parte, aude diverşi analişti vorbind despre importanţa extremă a capitalului străin ca sursă de acoperire a deficitului de cont curent (ale cărui riscuri de extensie rapidă ne-au adus recentele retrogradări ale ratingului ţării), mai ales într-un moment în care multinaţionalele, speriate de turbulenţele globale, au amånat sine die orice plan investiţional, iar fiecare milion de euro venit de afară a ajuns să fie primit cu urale.
Pe de altă parte, îl vede pe premierul Tăriceanu, care declară că economia ar trebui să se bazeze pe firme cu capital autohton şi nu pe multinaţionale, întrucåt acestea din urmă, oportuniste cum sunt, ne pot lăsa cu ochii în soare oricånd. Şi îl mai aude şi pe preşedintele Băsescu, care, într-un elan de prim-consumator al ţării, mobilizează populaţia să spună „pas“ produselor din import; mai mult, este şi primul care se sacrifică: renunţă la VW în favoarea Loganului şi se declară fan al legumelor şi brånzeturilor romåneşti. Tentativa de relansare în plină criză a programului „Fabricat în Romånia“, eşuat cu succes pe cånd în lume era linişte şi pace, nu reprezintă ceva neapărat rău; ba chiar poate fi benefică, dacă ştii cum să reîmpachetezi ideea. Dăunător este cum pot interpreta acest mesaj investitorii străini, atåt cei cu afaceri locale, cåt şi cei care încă se mai gåndesc dacă să vină aici.
Este o mare naivitate să-ţi închipui că, la gradul de interconectare la care a ajuns economia autohtonă cu cea mondială, o reprofilare bruscă spre roşiile de Teleorman (una peste alta, chiar sunt mai gustoase decåt cele turceşti), brånza de burduf în coajă de brad şi laptele bălţatei romåneşti, îndesate în portbagaje de Logan, va scăpa naţiunea din chingile crizei. Cifrele vorbesc de la sine. Exporturile Romåniei, de revigorarea cărora avem atåt de mare nevoie, depind în proporţie de peste 70% de producţia realizată în fabricile multinaţionalelor. E drept, tot companiile străine sunt cele care îşi trec în cont mai mult de 50% din importuri, dar ar fi greşit să spunem că acestea sunt doar alimente, îmbrăcăminte şi automobile, cånd înseamnă şi echipamente şi utilaje, destinate tot producţiei. De reţinut şi faptul că primii parteneri comerciali ai Romåniei sunt aceiaşi care au generat cele mai mari volume de investiţii pe plan local. Iar fără aceste investiţii, probabil că multe dintre fabricile locale (inclusiv producătorul Loganului prezidenţial) nu s-ar fi adaptat eficient şi rapid la cererea şi exigenţele pieţei externe, astfel că n-am fi avut parte de acele sclipiri ale exporturilor, atåtea cåte au fost ele pånă la venirea crizei. La fel de cert este şi faptul că avansul economic susţinut din ultimii ani s-a suprapus peste o majorare accentuată a fluxurilor de investiţii străine directe (ISD).
Ne convine sau nu, cele 160.000 de firme cu capital străin contează în economie poate tot atåt cåt contează mai bine de jumătate de milion de firme neaoşe. Aşadar, între ISD şi creştere economică există o interdependenţă clară, şi, cu certitudine, aceasta este mult mai complexă decåt cele expuse pånă acum. În concluzie, atunci cånd în sfårşit au reuşit să fie pe aceeaşi undă, primii doi oameni în stat au ratat o mare ocazie de a tăcea.
