În pieţele financiare cotaţiile activelor de risc sunt la jumătatea lui 2015 în parametrii asemănători cu cei care au precedat prăbuşirile din anii 1929 şi 2007, avertizează Doug Casey, investitor şi economist cu experienţă. Deşi metafizic pare imposibil ca toate să fie scumpe – în fond ajustările sunt relative – totuşi aceasta este realitatea. Bursele sunt aproape de un teritoriu de bulă speculativă, pe bonduri este un "superbalon", iar imobiliarele sunt supraevaluate peste tot. "Ce poţi să cumperi?!", se întreabă el.
La compania de consultanţă pe care o conduce, Casey Research, el are şi o explicaţie pentru felul cum arată astăzi pieţele. "Guvernele proaste tipăresc trilioane şi trilioane de unităţi valutare", a afirmat el într-o declaraţie pentru ReasonTV, repostată de portalul Youtube. Rezultatul: autorităţile construiesc "o catastrofă de proporţii istorice".
Nu va mai avea cine să ne scoată din groapă
Casey trăieşte în prezent în Argentina, ţară cu o istorie bogată în ceea ce priveşte episoadele de distrugere a monedei. Când se întâmpla ceva de genul acesta, oamenii prevăzători duceau banii peste graniţă şi – împreună cu străinii – reluau construcţia după ce inflaţia îşi consuma etapa de dezlănţuire. Nu va fi la fel în cazul noii crize globale. "Când însă asta se manifestă la scală mondială, ceea ce se va întâmpla de această dată, nu mai vine nimeni să reconstruiască pentru a te scoate din groapă", spune Doug Casey, autor al best-seller-ului anului 1979 "Investiţii de criză" ("Crisis Investing").
Băncile falite ne pot duce într-un nou ev întunecat
Avansul tehnologic a acoperit întrucâtva un declin sociologic care în America datează încă de mai bine de 100 de ani, iar din punctul de vedere a ceea ce-şi permite omul de rând, există o coborâre încă din anii '70. Încrederea că autorităţile vor putea să preîntâmpine criza este nejustificată. "Orice instituţie, cu cât devine mai mare şi mai veche, inevitabil devine mai coruptă şi cade", zice Casey.
Aparent, o protecţie faţă de ce va urma o reprezintă cumpărarea de aur, însă şi pe acesta, unde să îl ţii în siguranţă? Primul răspuns al lui Casey: în niciun caz nu în bănci. "Nu aş ţine capital semnificativ în bănci; cea mai mare parte a băncilor din lume sunt falite, exact ca cele greceşti."
Investitorul are şi două motive de optimism. Primul este acela că omul de rând înţelege că trebuie să producă mai mult decât consumă. În al doilea rând, este ştiinţa şi tehnologia care ne-ar putea salva. Acum sunt pe Pământ mai mulţi oameni de ştiinţă decât au fost înainte în toate epocile istorice adunate la un loc. Totuşi, implementarea tehnologiilor actuale este mare consumatoare de capital şi dacă în continuare capitalul va fi distrus de bănci riscăm să intrăm într-un nou ev întunecat.