Revine la TV o îndrăgită emisiune. Este vorba de un nou sezon al emisiunii „D’ale lu’ Mitică”, care va debuta duminică, 2 aprilie, de la ora 17.00.
Reporterul Marian Marin se va întoarce în satele româneşti pentru a expune problemele oamenilor, cazuri disperate, uneori ciudate, alteori ironice, dezamăgiţi de autorităţi.
„Faptul că am păstrat aceeaşi echipă atâţia ani este o performanţă”, spunea realizatorul Cristian Vlad, despre cei 24 de ani de când echipa a rămas unită, aducând telespectatorilor, o abordare inedită, satiră şi, uneori, umor, problemele oamenilor din zona rurală.
Românii au insistat pentru revenirea emisiunii
Plecarea atât de grăbită şi neaşteptată la începutul acestui an a unui coleg drag, actorul Mitică Popescu, a reprezentat o cumpănă în viitorul emisiunii. Telespectatorii au trimis numeroase mesaje, au susţinut programul, iar la sfatul lor, „D’ale lu’ Mitică” revine cu un nou sezon în această primăvară.
„Nu opriţi această emisiune! Ar fi o greşeală impardonabilă. Emisiunea trebuie să continue, cu acelaşi titlu, cu acelaşi generic, cu acelaşi final „Să fiţi deştepţi…” şi cu un nou personaj sclipitor care să rostească intermezzo-urile alea haioase. D’ale lu’Mitică e deja un brand şi nu aveţi voie să îl ucideţi”, a scris cineva într-unul dintre mesaje pe reţelele de socializare.
Locul marelui actor Mitică Popescu rămâne liber
Locul marelui actor Mitică Popescu nu va fi ocupat de nimeni, doarece maestrul este de neînlocuit pe marele şi micul ecran, dar şi în inimile colegilor săi. Moştenirea sa aparţine însă tuturor telespectatorilor.
Liliana Vlad: „Emisiunea va continua! Nu noi am hotărât. Oamenii! Ne-au scris în continuare despre problemele lor, poate mărunte, dar sufocante. Emisunea este a lor. Maestrul le-a deschis o poarta şi ei au intrat. Poarta a rămas deschisă! Din păcate, societatea românească se confruntă cu probleme care nu par a avea un sfârşit şi pe care suntem obligaţi să le aducem la cunoştinţa opiniei publice”.
Primul episod este despre un român care sare garduri
„Primul episod este despre un cetăţean care, din luna februarie sare garduri ca să intre în propria curte, din cauza unor bâlbâieli ale instanţelor de judecată, de-a dreptul absurde. Totul se petrece undeva spre munte, în Vâlcea”, mai spune producătoarea Liliana Vlad.
Numeroşi locuitori din provincie solicită ajutorul pentru rezolvarea problemelor cu autorităţile. Oficialii fug atunci când sunt filmaţi. „Oficialii se întorc cu spatele în 90% din cazuri. Şi Marian insistă, forţează uşi… Din păcate cea mai mare parte a administraţiei este preocupată de gestionarea propriilor afaceri şi ale acoliţilor ei. Prăpastia între administraţie şi nevoile comunităţilor este din ce în ce e mai mare”, subliniază Liliana Vlad.
Graficianul Mihai Eugen Marinescu, care interpretează scenariul în formulă satirică, este cel care realizează desenele ce pot fi văzute pe pagina sa de Facebook.
Echipa emisiunii de pe TVR2 este: Liliana Vlad, producător, Cristian Vlad, realizator, Marian Marin, reporter şi grafician Mihai Eugen Marinescu.