O celebră jurnalistă șterge pe jos cu Guvernul! Fosta prezentatoare Magda Vasiliu a criticat modul în care a fost organizat evenimentul de preluare a președinției. Mai mult decât atât, aceasta s-a arătat extrem de dezamăgită de modul în care a fost reprezentată România.
După ce România a preluat la 1 ianuarie, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe 10 ianuarie în București a avut loc un eveniment care să marcheze acest moment.
Printre invitați s-au regăsit și preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi al Parlamentului European, Antonio Tajani.
Dacă liderii europeni au dat dovadă de un comportament impecabil, o parte dintre reprezentanții României nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Situație pe care și fosta prezentatoare o subliniază.
„Donald Tusk a vorbit impecabil. A vorbit despre valori fundamentale și a repetat de câte ori a putut cuvântul „regulă”… Să le spui acelor țoape și penali adunați la Ateneu că trebuie să țină cont de proverbul „Omul sfințește locul” mi s-a părut genial….
În schimb, ai noștri n-au fost în stare să invite atâția oameni câte locuri sunt… Să ajungă ambasadori să mișune prin sală căutând un loc să se așeze e de rahat. Rău. Să îi aduci pe niște indivizi condamnați penal la un astfel de eveniment e de rahat. Cum tot de rahat erau și coafurile împopoțonate cu bucle de plastic. Mulți și multe dintre participante arătau de parcă mergeau la vreun botez sau nuntă…
Aparențe, spoială, lipsă de conținut… Asta îmi sugerau participanții noștri la o ceremonie care trebuia să fie sobră, simplă, solemnă și elegantă… Dar, cu condamnați penal, cu bucle de plastic și buze rujate strident n-ai cum să fii mai mult decât ești… Păcat de o țara frumoasă, păcat de oamenii de bună credință, păcat de copii și de amintiri. Ningea frumos la București. Discursul lui Tusk și ninsoarea care cădea în liniște, în lumina serii, peste București…. Asta îmi voi aduce aminte mereu despre o zi, teoretic, istorică”, a comentat Magda Vasiliu.