Probleme pentru televiziunea lui Adrian Sârbu

Televiziunea cunoscutului om de afaceri Adrian Sârbu are probleme la nici patru ani de când a primit licență de la CNA. Aleph News, care face parte din Aleph Media, alături de Aleph Business, a intrat în insolvență.

Se pare că firma nu mai deține fonduri pentru achitarea datoriilor, printre creditori aflându-se și Marius Tucă cu care Adrian Sârbu a bătut palma pentru postul de televiziune românesc. Jurnalistul Marius Tucă ar avea de recuperat 60.000 de euro. Astfel, Tribunalul București a admis joi, 16 martie 2023, cererea de intrare în insolvență.

Adrian Sârbu a investit 2 milioane de euro în televiziunea pentru care a angajat la momentul debutului foarte mulți oameni profesioniști, transmite paginademedia.ro.

Instanța a admis cerea de insolvență

„Admite cererea formulată de societatea debitoare ALEPH MEDIA S.R.L.. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitoarei ALEPH MEDIA S.R.L..

În temeiul art.66 alin.6 din Legea nr.85/2014 , admite excepţia conexităţii şi dispune conexarea dosarului nr. 3622/3/2023 la dosarul nr. 7014/3/2023. Califică cererile creditorilor CENTRON SLOVAKIA SPOL. S.R.O. , MARIUS TUCĂ, ZAZU FILM S.R.L., drept declaraţii de creanţă.

Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare.

Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 15 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;

b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 05.05.2023; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 22.05.2023;

d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 06.06.2023; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 29.05.2023”, se arată în decizia instanței de joi, 16 martie 2023, mai arată sursa menționată anterior.