O celebră televiziune dispare din grilă. A fost interzisă definitiv

TV televizor

Al Jazeera, o televiziune cunoscută în lume, își încetează emisia, în Israel. Premierul Netanyahu a făcut anunțul cu privire la intenția sa de a suspenda activitatea acestui post TV cu mai bine de o lună în urmă, iar acum a reușit să-l interzică definitiv.

Al Jazeera dispare din grilă

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că operațiunile celebrei televiziuni de știri din Qatar vor fi închise în țară. Parlamentul din Israel a adoptat recent o lege care îi acordă guvernului puterea de a interzice emisiunile de pe canalele de televiziune, inclusiv pe cea a rețelei Al Jazeera, deținută de Qatar.

Premierul Benjamin Netanyahu a caracterizat televiziunea drept un „canal terorist” și a promis să închidă biroul local al acestei rețele media. După o lună de demersuri, a reușit să ducă la îndeplinire toate procedurile și să suspende activitatea acestui canal TV.

Netanyahu a declarat într-o conferință de presă la începutul lunii aprilie că intenționează „să acționeze imediat în conformitate cu noua lege” pentru a opri activitatea distribuitorului în țară. Guvernul său s-a plâns de mult timp de operațiunile Al Jazeera, acuzându-le de părtinire anti-israeliană.

Accesul jurnaliștilor străini a fost limitat

Ca răspuns, Al Jazeera – care a produs rapoarte pe teren despre războiul Israelului împotriva Hamas din Gaza – a criticat decizia. Al Jazeera a asigurat că va continua să ofere o „acoperire îndrăzneață și profesională”. Reprezentanții lor au declarat că nu se simt vinovați de nimic și că își vor continua scopul.

Noua lege a acordat prim-ministrului și ministrului comunicațiilor puterea de a ordona închiderea temporară a rețelelor străine care operează în Israel.

Grupurile pentru drepturile civile atrag atenția că aceste noi puteri ar putea avea consecințe semnificative asupra acoperirii internaționale a conflictului din Gaza. Întrucât accesul jurnaliștilor străini în Gaza a fost limitat, echipa Al Jazeera a devenit una dintre puținele surse de informații de pe teren despre acest conflict în curs.

SUA consideră că decizia Israelului este „îngrijorătoare”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la demersul lui Netanyahu de a opri operațiunile Al Jazeera în Israel.

„Credem în libertatea presei. Este esențială. Este extrem de importantă, iar Statele Unite sprijină munca extrem de importantă a jurnaliștilor din întreaga lume, iar aceasta îi include pe cei care relatează în conflictul din Gaza.

Așadar, credem că această muncă este importantă. Libertatea presei este importantă. Iar dacă aceste rapoarte sunt adevărate, este îngrijorător pentru noi”, a declarat Jean-Pierre, potrivit Al-Jazeera.

Deputații palestinieni din parlamentul israelian se opun așteptatei interdicții a Al Jazeera. Mansour Abbas, liderul Listei Arabe Unite (UAL), a declarat că este în interesul Israelului ca Al Jazeera să continue să emită.

Un alt membru al UAL, Iman Khatib-Yassin, a declarat că noua lege îngustează și mai mult spațiul pentru democrație în Israel.