O centrală electrică într-o cutie

Bloom Energy, o companie din Silicon Valley, SUA, va prezenta peste două zile una dintre cele mai eficiente metode de a produce energie non-poluantă, folosită în prezent de Google, eBay sau FedEx. Bloom Energy este o companie care a fost înfiinţată acum opt ani şi al cărui domeniu de activitate este producerea de energie non-poluantă. Compania a beneficiat de sprijin financiar din partea fondului de investiţii Kleiner Perkins,  care a investit şi în NetScape, Amazon, Goog

Bloom Energy, o companie din Silicon Valley, SUA, va prezenta peste două zile una dintre cele mai eficiente metode de a produce energie non-poluantă, folosită în prezent de Google, eBay sau FedEx.

Bloom Energy este o companie care a fost înfiinţată acum opt ani şi al cărui domeniu de activitate este producerea de energie non-poluantă. Compania a beneficiat de sprijin financiar din partea fondului de investiţii Kleiner Perkins,  care a investit şi în NetScape, Amazon, Google etc.

Produsul companiei, la care s-a lucrat timp de mai mulţi ani şi care va fi prezentat oficial peste două zile, se numeşte Bloom Box. Acesta a fost prezentat mai întâi în cadrul emisiunii „60 Minutes”, difuzată de CBS. Bloom Box este o cutie de dimensiunea unui frigider care poate alimenta o casă din Statele Unite, două din Europa sau patru din Asia.

Bloom Box a fost inventat de  K.R. Sridhar  şi funcţionează cu celule de combusitibil alimentate de oxigen, plus gaze naturale, biogaz sau energie solară.

Google a fost primul client al Bloom Energy şi foloseşte de mai mult de 18 luni patru astfel de „cutii” pentru a alimenta un centru de date. eBay este un alt client mulţumit al Bloom Energy. Compania foloseşte cinci „cutii”, în San Jose, cu care a reuşit sa economisească 100.000 de dolari în nouă luni.

O „cutie” costă în jur de 700.000-800.000 de dolari, dar inventatorul Sridhar crede că preţul poate scădea până la 3.000 de dolari, iar în maximum 5-10 ani acestea vor alimenta fiecare casă din SUA. Emisiunea „60 Minutes” poate fi urmărită aici

SURSA: Mashable, TechCrunch