conceput un conflict de interese mai evident decat acesta. Totusi, doamna Puwak continua sa fie membru al cabinetului Nastase, iar seful cabinetului continua sa sustina din rasputeri ca ministrul este „o persoana de caracter, un om admirabil”. Ca si cum numai oamenii care nu au caracter s-ar putea afla in conflict de interese. Ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, a sugerat chiar ca acest scandal nu serveste interesului Romaniei privind integrarea in structurile europene, avand in vedere ca Hildegard Puwak este un „jucator important” in echipa guvernamentala.
Doamna ministru insasi a declarat doar ca selectia sau cererea pentru finantare au fost facute intr-un moment anterior numirii in pozitia ocupata in prezent, abtinandu-se apoi de la orice comentariu.
Dupa o examinare sumara a cazului, expertii Comisiei Europene au concluzionat ca ministrul Hildegard Puwak nu a influentat acordarea de fonduri europene prin programul Leonardo da Vinci, ceea ce, in ochii multora, a echivalat cu o scoatere totala din culpa si o clasare a dosarului.
Numai ca nu aici este problema. Nimeni nu a negat calitatile umane ale ministrului Integrarii si nici importanta sa in Guvern. Nimeni nu a comentat constiinciozitatea cu care isi face datoria si nu este nimeni atat de naiv sa-si inchipuie ca ar fi intervenit intr-un fel in acordarea finantarilor catre firmele propriei familii. Situatia in care rudele unui ministru folosesc fondurile pe care ministerul este abilitat sa le gestioneze este scandaloasa in sine, indiferent cat de corect s-ar castiga aceste finantari. Daca familia Puwak dorea sa pregateasca specialistii romani pe banii contribuabilului european, Hildegard Puwak trebuia sa refuze postul de ministru de la inceput. Daca, totusi, l-a acceptat, stiind ca se afla intr-un caz de conflict de interese (chiar nereglementat ca atare de legislatia romaneasca), trebuia sa faca in asa fel incat familia sa sa-si reorienteze afacerile.
Colac peste pupaza, cotidianul Evenimentul Zilei i-a si gasit pe cei care au fost trimisi la specializare de catre firmele familiei Puwak. Ei spun ca s-au simtit ca in concediu, ca au fost cazati in casa partenerului german, care, culmea, este tot ruda cu ministrul roman. Cursurile le-au fost predate de copilul gazdei, un student la arhitectura care tinea ore in timpul liber. Poate ca nimic din cele relatate mai sus nu este ilegal, dar totul este, cu siguranta, imoral. Macar si pentru ca cercetarile jurnalistilor arata ca treaba s-a facut de mantuiala si Hildegard Puwak tot trebuia sa schiteze macar un gest de demisie. Macar de onoare.
Nu este prima data cand oamenii politici sfideaza legile bunului simt si sunt sustinuti de conducerea partidului de guvernamant. Doua cazuri larg mediatizate au sfarsit ingropate la fel de penibil: Nicolae Vacaroiu a fost „achitat” de catre presedintele Iliescu si PSD, chiar dupa ce s-a dovedit ca a avut relatii contractuale de 700.000 de dolari cu firmele omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. In al doilea caz, presedintele consiliului judetean Vrancea, Marian Oprisan, a fost elegant iertat de toate pacatele, dupa ce numele sau a fost intim legat de numeroase scandaluri de coruptie in legatura cu folosirea banilor publici.
Aceeasi morala veche se desprinde de aici: justitia si morala sunt doar pentru catei. Oamenii cu adevarat importanti nu ajung niciodata sa fie nici judecati nici macar banuiti; orice umbra de vinovatie este stearsa de mana protectoare a partidului. Este de mirare ca Uniunea Europeana inca mai crede ca mecanismele democratice nu functioneaza in Romania? Ne vom mira din nou daca vom avea un raport de tara aproape defavorabil?